Unul dintre exercițiile de creative writing propuse de manualul Cambridge e să scrii o poveste din punctul de vedere al unei fețe de masă uzate. Fețele de masă, mai ales cele uzate, au fost martorele multor întîmplări, discuții, certuri. Însă și obiectele cu care intrăm în contact cel mai des, cum ar fi telefonul, cheile, tacîmurile, ceștile de cafea, șosetele, periuța de dinți etc. ar putea spune multe povești despre noi, dacă ar în stare să vorbească. Mai jos, mi-am imaginat o poveste spusă de unul dintre obiectele cu care intru zilnic în contact.

Evitați poeții cît puteți!

Sînt bătrîn și arăt prost. Iar motivul pentru care arăt prost e că sînt tratat prost. Bine, nu sînt tratat mai prost decît alți confrați de-ai mei. Adică, da, și ei sînt tratați cu fundul, la fel ca mine, însă eu sînt bătrîn, și s-ar cuveni ca bătrînii să mai fie tratați și cu inima, chiar dacă e cu totul imposibil să nu fie tratați și cu fundul.

Mă retrăsesem de cîțiva ani din activitate și locuiam undeva la țară, într-o casă frumoasă, din curtea căreia se văd munții. Muncisem ani de zile în slujba unei doamne și, cînd semnele bătrîneții au început să îmi apară pe corp, doamna m-a lăsat în pace. Aveam camera mea, nimeni nu mă deranja, duceam o viață liniștită, cînd, într-o zi, am fost descoperit de fiul în vîrstă de patruzeci de ani al acelei femei. Habar nu am ce a văzut la mine, dar m-a plăcut din prima clipă. Eu știam deja că acel bărbat e poet, văzusem prin casă cîteva cărți de-ale lui, și ultimul lucru pe care mi-l doream la bătrînețe e să ajung în slujba unui poet.

M-a luat cu el la oraș și am început o nouă viață. O vreme a fost bine. Îmi îndesa în buzunare o grămadă de bani, ceea ce m-a și surprins, căci știam că poeții stau prost cu banii, însă el nu știu de unde avea atîția bani și nici nu era treaba mea. Faptul că mă trata cu fundul nu mă deranja prea mult cîtă vreme eram doldora de bani. Ieșeam des în oraș și, cînd ajungeam acasă, mă odihneam fie în bucătărie, lîngă aragaz, fie pe vreun pat sau pe vreo canapea. Aveam o viață bună. Banii nu erau o problemă. Și pentru mine era o problemă că banii nu erau problemă, fiindcă asta îmi dădea peste cap tot ceea ce crezusem eu despre poeți.

Apoi, s-a întîmplat că banii au fost din ce în ce mai puțini. Au fost zile cînd nu aveam în buzunare nici măcar un chior, la fel cum se întîmplă și acum. Și faza asta durează deja de ceva timp. Cu alte cuvinte, avusesem dreptate. E îngrozitor să fii portofelul unui poet.