…și din cer n-or să mai cadă lacrimi? Așa era, nu?

Neeeah, nu sunt mesagerul tristeții de început de an. Nu cad lacrimi din cer, nu suntem posomorâți și depresivi. Ce naiba, e ianuarie, luna în care sălile de fitness cunosc zeci de noi nume de abonați ai căror fețe probabil n-o să le vadă foarte des, luna în care se golesc rafturile de avocado și kale la aprozar mai ceva ca portofelele dependenților de jocuri de noroc și apar meme-urile cu fraze inspiraționale despre respirația conștientă, liniștea interioară și râsul pe post de panaceu universal. O adevărată lume paralelă în care aerul rece are miros de entuziasm, determinare și voie bună. În care toți se întrec în a provoca următoarele 300 și de zile. 2019, bring it on! Ține-te tare, anule nou! Suntem câțiva alături de tine, care nu cerem nimic. Poate doar să o lași mai moale și să treci mai greu.

Așa că, pentru a echilibra această balanță ce se clatină periculos sub greutatea optimismului și a energiei pozitive, hop și eu aici cu o recomandare de videoclip rudă îndepărtată – din aia pe care trebuie să o inviți la nuntă, dar nu știi unde s-o așezi – cu cele la care exclami “vaaaai, ce drăguuuuț“. Nu că n-ar fi cool, mișto, artistică și demnă de savurat într-o oarecare zi de weekend, doar că e nițel mai dark. Așa că am așteptat să treacă veselia sărbătorilor ca să îndrăznesc să aduc Dawn of The Dead în lumina reflectoarelor.

IDM (Intelligent Dance Music) sau chiar EDM (Electronic Dance Music) este ceva ce oricum nu auzi foarte des la postul nostru de radio, și e posibil să fiu singura căreia îi place ce cântă Lorn aici, mai jos, cu a lui Acid Rain. Sau mixează, mai bine zis. Sau și una, și alta, cum e obiceiul în artele electronice dansante. Dar mă aventurez și vă propun următoarele:

– un accident de mașină în care sunt implicate câteva majorete

– un dans contemporan din cele cu clasă – adică acel tip de dans în care nu înțelegi exact mesajul mișcărilor, mai ales atunci când pare că cel responsabil cu coregrafia a avut un singur comentariu: “sacadat, așa ca și când mai aveți puțin și vă rupeți din toate încheieturile; merge și dacă pare că n-aveți nicio treabă cu muzica“.

Spoiler: aici chiar este vorba despre tehnică. Coregrafia a fost gândită astfel încât să se suprapună cu timpii liniei melodice, dar  derulată rapid. Iar în momentul redării la viteză normală, bam! Avem parte de acest efect: mai ușor fetelor, voi n-auziți ce auzim și noi? True story.

– 2 minute și 50 de secunde de filmare single-shot (un singur cadru)

– referințe la anii 80 – cromatică, costume, scenografie, lumini, locație etc etc etc.

– simbolistică și cinematografie influențate de câteva repere din lumea filmului

– mesaj cu loc de multiple interpretări: este vorba despre cele câteva clipe înaintea momentului morții?; despre zombi apocalypse?; sunt 5 majorete în total, însă doar 3 dansează, înseamnă că doar ele au supraviețuit accidentului?; la final, fiecare alege una din ieșiri – înseamnă că până la urmă, suntem cu toții singuri atunci când trecem pragul lumii de dincolo? Ipoteze, ipoteze.

– regizori: Julian Flores, Pavel Brenner și Sherif Alabede

– design de platou (de filmare bineînțeles) impecabil

– viziune artistică

– premii câștigate

Avem de toate, pare-se, așa că videoclipa ne mai rămâne s-o trăim. La mulți ani, puține rezoluții și multe realizări!