La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ești pe Lună. Te uiți la Pământ. La ce te gândești?
Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 13 mai.
Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.
***
Astăzi am aflat că timpul se scurge. Până deunăzi credeam că e de neclintit, că stă pe loc, că e o scenă pe care, noi, actorii, ne perindăm încolo și-ncoace nestingheriți. Dar nu este așa. Timpul este o apă vie care se scurge printr-o sită deasă cu găuri mai mari sau mai mici. Uneori se scurge iute, ca un șuvoi care distruge totul în calea sa. Alteori se prelinge lin, ca mierea dintr-un fagure plin. În această clipă timpul este miere. Acum, când privesc cum Pământul răsare tihnit, ca o mărgea albastră ce se rostogolește ușor pe o mantie întunecată, timpul e dulce. Însă mă tem de veninul amar al șuvoiul ce ropotește neîncetat undeva în zare și care, într-o bună zi, se va prăvăli peste mine. Dar timpul acela nu este încă aici.
M-am minunat de răsăritul Pământului în nenumărate rânduri, încă de când mărgeaua albastră nu era decât un tăciune încins. Alteori se preschimba într-un bulgăre de gheață inert și rămânea așa o vreme, apoi, ușor-ușor, se topea și se trezea. Am privit cum munții s-au prăbușit în nori de praf și cum alții și mai înalți le-au luat locul. Am privit cum deșerturile au înghițit apele, apoi cum apele s-au răzbunat. Am privit cum pământurile s-au despărțit, s-au împreunat și s-au despărțit din nou. Am privit cum bestii himerice au cutreierat pământurile și cum monștrii marini au domnit apele. Apoi, în cele din urmă, a venit vremea omului.
Am privit cum au clădit sate, orașe, imperii. Am privit cum le-au distrus și cum le-au reconstruit. Am privit cum au purtat războaie și cum s-au iubit. Am privit cum s-au omorât și cum au renăscut. Acele erau vremurile tulburi și vremurile încântătoare ale copilăriei.
Acum e vremea omului. E sfârșitul copilăriei și începutul unei noi ere. Șuvoiul încă e departe.
Privesc cum răsare Pământul și îmi vine în minte gustul dulce-amar al versurilor:
E intanto il tempo se ne va
E non ti senti più bambina
Timpul se scurge și eu nu mai sunt copil.