Am mai scris despre riesling, ăla bun, cultivat pe valea Rinului, în Germania. E un soi special în lume, din care ies vinuri cu arome specifice, inconfundabile, de hidrocarburi, atunci când începe să dezvolte terțiarele. Cu excepția câtorva zone din lume (Clare Valley din Australia sau Marlborough din Noua Zeelanda și poate Austria, cu regiunea riverană Dunării, Wachau) Rieslingul este starul podgoriilor nemțești, și asta de aproape 1000 de ani, de când au fost atestate primele vinuri în zona Rheingau, în jurul castelului Johannisberg. Se întâmplă ca în zona Rinului să fie o clima foarte propice acestui soi care înmugurește târziu, deci scapă de pericolele înghețului de primăvară, și se coace târziu, acumulând destul de lent zaharurile și menținând perfect aciditatea. Clima are un aport esențial în obținerea unor struguri perfecți, întrucât pe timpul verii sunt suficiente precipitații necesare creșterii viței de vie, în schimb toamna se opresc, pericolul apariției bolilor (în special mucegaiuri) este minim, permițând astfel viticultorilor să recolteze cat mai târziu. De aici rezultă o varietate uluitoare de stiluri de vin, imposibil de reprodus în alte zone ale lumii. Tocmai pentru că nu este o grabă în a culege toată recolta deodată, viticultorii trec de mai multe ori prin vie, la distanță de câteva săptămâni chiar, iar strugurii culeși au grade diferite de coacere, acumulând zaharuri și polifenoli în proporții diferite; astfel putem găsi diferențe mari, încântătoare, între diferitele stiluri de vinificație: Kabinett, Spatlese sau Auslese. Ele sunt vinuri obținute din același strugure, cultivat în aceeași podgorie, recoltați la momente diferite. Mai mult, Auslese înseamnă că numai o anumită selecție din recolta strugurilor culeși târziu (Late Harvest / Spatlese) este utilizată la obținerea acestui tip de vin, aromele devenind mult mai pregnante, îmbătătoare. Alegând să aștepte și să amâne culesul până toamna târziu, viticultorii recoltează boabele stafidite, atinse de mucegaiul nobil, din care produc vinurile dulci ultra scumpe Beerenauslese (BA), respectiv Treckenbeerenauslese (TBA). Am avut șansa să degust o singură dată în viață un BA în cadrul unui masterclass Van Volxem și e exact cum zicea un englez într-o carte: bei un Riesling și iți ridică moralul.

Am avut o degustare zilele trecute cu vinurile cramei Schloss Vollrads, din imediata vecinătate a castelului Johannisberg. Și aici întâlnim o tradiție neîntreruptă de 800 de ani, ba chiar se laudă că în crama lor s-a produs primul Kabinett, vinul cel mai băut in Germania. Am trecut prin vinurile entry level care au impresionat asistența (Sommer-ul fiind o opțiune perfectă pentru o zi caniculară sau chiar ca aperitiv pentru o masă de weekend) și am degustat un Kabinett, un Spatlese dar si un GG (Grosse Gewachts) – echivalentul clasificării burgunde Grand Cru; parcelele Grand Cru sunt cele care au cel mai propice sol, se afla pe pante orientate sudic pentru maximizarea expunerii la soare, iar vinurile obținute acolo primesc cea mai înaltă clasificare de calitate, oferind astfel garanția că puritatea și intensitatea aromelor găsite în sticlă vor fi maxime, pe fondul unei longevități incredibile (Riesling-ul se poate învechi până la 50 de ani sau chiar mai mult).

Am avut și un fel de after hours cu unii participanți la degustare care nu se dădeau plecați și care au fost curioși să mai descopere și alte vinuri din raft și am ochit un Pinot Gris din Alsacia care a uimit prin textură și prin corpolență; deși e același soi cu Pinot Grigio, plantat cu succes de italieni în regiunea Venetto, nu seamănă deloc, datorită tehnicilor de vinificație și mai ales, obiectivelor avute: francezii își doresc un vin tradițional care să însoțească mâncarea, iar italienii vor un vin fresh, mai puțin complex, ce poate fi băut în orice împrejurare și mai ales, în loc de alte răcoritoare.

Din ciclul ”I love my job” las aici o fotografie cu un început de zi de muncă în care colegii mă așteptau cu câteva spumante să le încercam în vederea listării.

S-a mai întâmplat și un BYOB cu prietenii, în care s-au etalat niște piese grele și mai ales, le-am asortat cu bresaola și coppa făcute de mâna unuia dintre noi (dom’ doctor), mare vânător și amator de gurmanderie, posesor al unei pivnițe impresionante (nu vă zic unde 🙂 ). L-a stârnit o excursie oenologică în Abruzzo unde italienii ne serveau și cu produse artizanale în completarea vinurilor proprii. Si-o fi zis: dacă ei pot, înseamnă că și eu pot.

Am început cu o cava maturată 5 ani pe drojdii, cu arome evidente de brioșe și prospețime de la cele trei soiuri barceloneze, apoi am testat un Riesling austriac din Kamptal (nu se face de rușine lângă cele nemțești) iar după un bordolez alb am trecut la artileria grea: două nume mari din Burgundia, din două apelațiuni renumite: un Chassagne Montrachet 2004 (rotund, cu terțiare încântătoare) și un Puilly Fuisse 2006 (primul de acest gen pentru mine) – ambele declinări de Chardonnay din parcele cu climă diferite și cu tehnici de vinificație diferite.

Tot din Burgundia am avut și două vinuri roșii din celebrul Pinot Noir, cu eleganța-i bine-cunoscută dată de textura suplă și multe arome terțiare earthy style. Gevrey Chambertin este o podgorie de prestigiu din regiunea Cote de Nuits, în care regăsim 9 apelațiuni Grand Cru ce produc vinuri exclusiv din Pinot Noir. Deși vinul din recolta 2009 a fost bun, mi-a plăcut și mai mult celălalt Pinot Noir, dintr-o apelațiune mai puțin cunoscută, Mercurey, Cote Chalonnaise. It’s all about the journey, not destination, right?

Am ”văzut” și două Malbec argentiniene, cu mențiune pentru Mayacaba care merită reîncercat lângă un steak serios.

Bineînțeles, platourile de brânzeturi artizanale au fost nelipsite (doar e fromagerie și wine bar, acolo, în Corbeni 32)

Am găsit timp să coc niște vinete, să nu treacă vara fără rost, dar salata de vinete (cu rodii sau fără) rămâne încă un mister în materie de asociere cu vin: fiind pofticios, îmi fac in fiecare an aceasta mâncare originară din Orientul Mijlociu și nu reușesc să potrivesc un vin ca să pot striga evrika! Am încercat și cu albe mai seci sau nu, mai acide sau nu, am dat și cu roșii mai puțin corpolente în genul Beaujolais, dar nimic nu m-a mulțumit; asta e, încă mai caut asocierea perfecta.

Insă la lasagna nu m-am străduit prea tare: carnea cu vin roșu e deja un clișeu care funcționează; am colorat sosul ragu cu vinul georgian Saperavi, soi tinctorial, dintr-o zonă renumită (Mukuzani); e un vin rustic, nu are deloc tenta aceea dulceagă care te cumpără (cum sunt vinurile supra coapte de genul celor din sudul Italiei), însă e plin de resveratrol, deci e bun și pentru sănătate 😉

Azi am degustare cu vinuri din Spania, dar e sold out, în schimb joia viitoare facem o incursiune în lumea vinurilor portugheze (pe Corbeni 32).

Să nu uit: m-am certificat WSET level III

Mai am un pas (si vreo 15k euro) și obțin și diploma 🙂