La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Care crezi că este cel mai important lucru pe care l-au făcut părinții tăi pentru tine?
Concursul se încheie astăzi, 18 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 19 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Denisa ne-a trimis unul din textele finaliste.
***
Când spun părinți automat mă gândesc la bunici, pentru că ei m-au crescut și pentru mine au fost și rămân în continuare părinții mei. Practic nu îmi amintesc cum era viața fără ei, deoarece m-au crescut de pe vremea când aveam 2 ani și m-au considerat mereu copilul lor. Majoritatea amintirilor pe care le am din copilărie sunt legate de ei și împreună cu ei și pot spune că sunt ceea ce sunt astăzi datorită lor.
Cred că printre lucrurile pe care le-au făcut pentru mine, cel mai important lucru este faptul că mi-au dat din bunătatea și din optimismul lor, pe care le port zi de zi în mine și care m-au ajutat să trec peste multe. Bunica mea era o persoană caldă, blândă, plină de bunătate și era mereu pozitivă. Nu îmi amintesc zi în care să nu zâmbească. Chiar dacă a mai avut motive de tristețe sau de supărare, nu reușea să stea prea mult supărată. Îmi amintesc când a primit vestea că fiul ei, adică unchiul meu, era bolnav de cancer, o veste destul de grea pentru ea și neașteptată. Atunci reușeai să zărești printre picături o urmă de neliniște în privirea ei, dar cu toate astea nu și-a pierdut optimismul. Ori de câte ori eram tristă reușea cumva să mă binedispună. Când era un conflict în familie, ea reușea să aducă lucrurile pe linia de plutire și să îi împace pe toți. Ajuta pe toată lumea cu ce putea. Nu purta pică nimănui.
Pentru mine optimismul moștenit de la bunica mea este natural, este un mod de viață. Chiar dacă am avut momente neplăcute, reușeam mai mereu să văd partea bună a lucrurilor, sau mă gândeam la cum s-ar descurca alții în situația mea. Și reușeam să trec peste. Mereu când spunem că nu mai putem, defapt mai putem puțin. Sau când noi trecem printr-o situație neplăcută, mai este cineva undeva care trece prin ceva mult mai greu decât noi.
Nu îmi impun să fiu optimistă, pur și simplu sunt. Și asta m-a ajutat mereu și cred că nu doar pe mine, ci și pe cei din jurul meu, pe care sper că i-am molipsit măcar puțin cu optimismul meu.
Mulțumesc mamă (bunică) pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine. Te port în sufletul meu zi de zi. Te iubesc.
Sură foto cover aici.
