Aseară am mîncat scrumbie la grătar şi am băut vin roşu
am vorbit şi am rîs cu unii dintre prietenii mei cei mai buni
unul dintre ei împlineşte astăzi o vîrstă frumoasă
la care orice se poate întîmpla pe lume

Uneori simt o teribilă nevoie de a scrie un poem
dar mă jenez să scriu poeme după ce urmăresc ştirile la tv
cum naiba să scrii poeme cu scrumbii la grătar
scrumbiile şi vinul roşu trebuie trecute sub tăcere
şi tăcerea trebuie înecată într-un urlet vîscos
cînd pe celălalt mal al limbii în care tu îţi scrii poemele
roşul le pune cătuşe unor oameni
şi le mutilează cuvintele transformîndu-le în scrum
dar plămînii noştri de dincoace sînt prea obosiţi
de monoxidul de carbon al societăţii de consum
pentru a se mai putea transforma într-un vulcan
care să scuipe urlete şi urletele noastre incandescente
să cadă peste cătuşele de dincolo să le topească
şi să le ia mama dracului şi alte rude importante

Să vopsim cele două maluri cu lavă lavabilă (aş zice)
să aruncăm un fierbător imens în Prut
şi cîteva tone de cafea măcinată (fără Stalintaroma!)
să facem o cafea uriaşă curgătoare să o bem şi unii şi alţii
poate ne trezim naibii din visul ăsta călduţ
în care unii mănîncă scrumbie şi alţii bătaie
unii beau vin roşu şi alţii îşi poartă sîngele în gură dintr-un pumn într-altul

Mi-e jenă să fiu fericit
mi-e jenă să stau închis în casă şi să-l citesc pe David Hume
cînd epicentrul comercial al unui seism este plin de morţi eleganţi
cînd România arde gazul rusesc cu multă diplomaţie
cînd America este mult prea ocupată să atace Iranul
cînd Europa reciteşte clasicii ruşi Dostoievski Puşkin Putin
cînd CNN difuzează desene animate pe asfaltul altor ţări
cînd prietenii mei basarabeni sînt trişti şi aşa mai departe

Istoria nu face audienţă
nici sîngele îmbuteliat etanş în oameni nu face audienţă
doar sîngele vărsat pe străzi face puţin trafic pe net
dar serverele sînt din ce în ce mai servile
iar apă şi săpun există din belşug

(poem scris în aprilie 2009 pentru prietenii mei din Basarabia)