Motto: „A numi corect înseamnă a înţelege corect.“ (proverb chinezesc)

Definiţia imposturii porneşte de la o premisă exact inversă şi, în esenţă, este o acţiune de „mimicrie“ sau „camuflare“ a propriei nulităţi profesionale şi, implicit, a micimii pur omeneşti: (auto)numirea incorectă trebuie să determine o înţelegere incorectă, adică un impostor cu bună ştiinţă va aplica acţiunea de „camuflare“ cu scopul de a deruta şi, astfel, de a supravieţui (cât mai confortabil). Altfel spus, un analfabet va „mima“ pe expertul. Şi atunci, una din două: fie îi considerăm pe impostori ca fiind obiectul entomologiei, fie ca obiect al teatrologiei, ca specialişti în pantomimă. Deşi se potrivesc ambele.

Mai grav este că asemenea insecte pantomimice îşi asumă roluri şi funcţii pentru care nu au nicio pregătire, şi anume aceea de a forma oameni, deformând generaţie după generaţie de elevi şi studenţi. Ucigând entuziasmul, eliminând oamenii cu adevărat capabili care i-ar putea decamufla, suprimând transmiterea de cunoştinţe, sterilizând mediul intelectual pe care îl parazitează.

Şi mai grav este că pentru o societate (ca şi pentru o instituţie) impostura este ca o râie (şi nu un cancer), ca să nu invoc aici bolile venerice (chiar dacă anume despre aşa ceva este vorba), iar impostorii sunt acele insecte mimetice care o răspândesc în calitate de agenţi sau vectori. Iar definiţia corectă pentru aceste (micro)insecte mimetice este „floră microbiană universitară“.

P.S.: În condiţii de conflict militar, impostura devine sinonimală cu trădarea. Ori, extrapolând, şi în condiţii de pace, impostura înseamnă trădarea, deci anularea funcţiilor tuturor instituţiilor formative (educaţionale), înseamnă trădarea aşteptărilor viitorilor studenţi, înseamnă trădarea viitorului unei societăţi. Ce ar mai fi de spus?