În cel fel mai tratează autorii de cinema contemporani clasica temă a iubirii? Am ales câteva exemple din filmele apărute recent care ating acest subiect într-un sens sau altul.
A Ghost Story (2017)
Ea (Rooney Mara) îl pierde pe el (Casey Affleck) într-un accident de mașină, iar el, sub înfățișarea unei fantome care provoacă zâmbete de groază, se întoarce să o bântuie.
Filmat în format 4:3, alb-negru, cu cadre fixe, A Ghost Story vorbește într-un fel straniu despre angoasa provocată de pierderea unei iubirii care se încăpățânează să ne bântuie. Nu e o experiență ușoară pentru spectatorul care caută sensul imediat, fiindcă filmul ăsta se desfășoară dincolo de spațiul și timpul narațiunii clasice, într-o zonă în care iubirea suspendă toate legile fizice, iar timpul și spațiul se învârt într-un soi de cerc vicios al emoției.
Freud definea straniul (unheimlich) ca fiind ceva familial, care e menit să rămână ascuns, disimulat, doar intuit, dar care sfârșește prin a ni se revela într-un fel în care cel mai adesea ne sperie. Cam așa se manifestă straniul iubirii din A Ghost Story.
Phantom Thread (2017)
Regizorul Paul Thomas Anderson (There Will be Blood, Inherent Vice) pune în scenă cu o minuțiozitate hipnotică o relație patologică între un creator de modă riguros și maniacal din Londra anilor 50’ ai secolului trecut (Daniel Day-Lewis) și o muză surprinzătoare (Vicky Krieps).
Într-o vreme în care filmele sunt construite pentru a compensa deficitul de atenție al spectatorului contemporan, P.T. Anderson nu face niciun compromis și ne dă o mostră de cinema clasic cum n-am mai văzut de ceva vreme. Cu răbdare și obsesie pentru detaliu, povestea din Phantom Thread se țese din gesturi și priviri, din șușotelile și suspinele care populează interioarele victoriene.
Între spectrul mamei dispărute, afecțiunea severă a surorii protective și iubirea tinerei muze a cărei posesivitate începe să semene cu nebunia, personajul lui Day-Lewis – care a anunțat că renunță la actorie după acest rol – seamănă cu acel sculptor din Antichitate, Pygmalion. Îndrăgostit de propria sa sculptură, Pygmalion le cere zeilor s-o însuflețească, iar din iubirea lor se naște un fiu numit Pathos (suferință, emoție).
Lady Macbeth (2016)
Adaptare a unei nuvele scrie de rusul Nicolai Leskov pe la 1865, filmul reinterpretează în parte tema clasică din Madame Bovary, avatarurile femeii captive într-un mariaj de conveniență. Nu lipsesc nici referințele la personajul omonim al lui Shakespeare.
Revelația filmului este, fără îndoială, actrița Florence Pugh în rolul unei soții de mic nobil de țară din Anglia anului 1865. Pe fundalul unor cadre de o simetrie obsesivă care contrastează cu haosul pe care îl va dezlănțui pasiunea femeii pentru un servitor mai tânăr, Florence Pugh face un personaj complex, o combinație de Lady Macbeth, Emma Bovary și Lady Chatterley. Toate astea sub forma unui revenge movie de epocă.
