Constat că se poate spune că am o slăbiciune pentru pionieri. Așa cum scrierile care-mi sunt cele mai dragi vin de la poate primul om care și-a permis să fie complet sincer în poveștile și în romanul său, să ignore happy-endul dorit de cititori și de editori și să prezinte viața așa cum e, așa și unul dintre albumele cele mai dragi mie vine de la primul artist care a făcut un album, în forma în care știm noi albumele astăzi. Un album, apropo, complet nepotrivit pentru ora la care se difuzează emisiunea Album Duminical, la prânz. Să nu cumva să-l ascultați. Poate doar dacă ați stat toată noaptea și ați băut până la ora asta. Sau dacă puteți vedea, cum doar puțini o fac, dincolo de suprafață. E un album care merge de minune, e adevărat, noaptea, în serile mai ciudate din viețile noastre. Merge foarte bine ascultat spre dimineață. Singur.
Un album de la un om care a scos, în timpul vieții, 59 de albume. Ăsta fiind al nouălea dintre ele, lansat în aprilie 1955. Se poate spune că întreg materialul, cele 16 piese de pe el se învârt în jurul unei teme centrale: dragostea pierdută, trecând prin singurătate, introspecție, depresie, viață de noapte și așa mai departe. Stiți și voi cum e.
Sinatra, că despre el e vorba, este o parte importantă din istoria muzicii. El a dus la nașterea albumului, conceptului de album. Până în 1946, până la apariția debutului său discografic, numit simplu “The Voice Of Frank Sinatra“, lumea nu era obișnuită cu această idee, de a avea mai multe piese pe un disc care să spună o poveste, care să fie legate de ceva între ele. Se mai editaseră cateva discuri de vinyl de 10” până la momentul Sinatra, dar pe ele găseai doar o adunătură de singleuri lansate până atunci, singurul lucru pe care îl aveau în comun piesele de pe disc fiind artistul care le interpreta. Eventual, dar nu neapărat.
Nu-și amintesc foarte clar cei din familia Sinatra și cei care au luat parte la nașterea acelui prim disc cum și nici cine a venit cu ideea. Frank Sinatra cânta deja de câțiva ani, avea enorm de mulți fani și fiica sa, Nancy Sinatra iși amintește că pentru a scăpa de ochii (prea) curioși ai fanilor, familia se retrăgea la casa de pe lac (un alt lucru pe care scriitorul meu preferat și Sinatra îl au în comun), unde Frank și prietenii săi jucau cărți, mâncau sandwichuri și beau bere ore în șir. Acolo se pare că le-a intrat în cap să facă un album, ALBUMUL, așa că într-o zi de luni, pe 30 iulie 1945 Frank Sinatra s-a înființat în fața studiourilor Columbia din Hollywood, s-a pus la microfon și și-a schimbat definitiv cariera, influențând totodată semnificativ istoria muzicii înregistrate.
Și așa ajungem la albumul nostru de astăzi, la “In The Wee Small Hours“, pentru că i-au luat exact 10 ani lui Frank Sinatra de la acea primă încercare despre care v-am vorbit până acum să-și perfecționeze conceptul de album.
Da, “In The Wee Small Hours” este primul album concept din lume. Până și coperta lui face parte din poveste. Sinatra s-a jucat de atunci înainte cu această idee de album concept și a mai scos multe bijuterii.
Erau alte vremuri, orchestrația era perfectă, Sinatra reușea să adune cei mai buni muzicieni din New York și de la Hollywood pe albumele sale, aducea orchestre și orchestratori celebrii. Vocea era perfectă, totul era de neegalat. La vremea sa a fost lansat ca două discuri de 10″, pe atunci se purtau astea de 10 inchi, dar și ca un Long Play de 12″, unul dintre primele din istorie. Istorie, un cuvânt ce definește acest album. Audiție plăcută!