Cam astea sunt posibilitățile de control în jocul The Gardens Between, un puzzle de vreo trei ore, apărut acum o lună. Și tocmai ele îl fac deodebit.
The Gardens Between include două personaje, o fată și un băiat, vecini. În timpul unei furtuni cu ocazia căreia amândoi se furișaseră până în căsuța din copac pe care o împărțeau, apare deodată o sferă luminoasă care îi transportă într-un fel de lume suprarealistă a viselor, un ocean presărat cu insule care se pare că reprezintă amintirile lor împreună, pe care trebuie să le parcurgă pentru a se putea întoarce în realitate. Colaborarea dintre cei doi e esențială fiindcă niciunul nu poate face exact ce poate celălalt, diferență care, de altfel, subliniază și mai mult legătura dintre ei. Cam asta e premiza jocului, mai multe detalii nu are rost să dau fiindcă oricum durează foarte puțin. M-a dus cu gândul la Monument Valley, despre care am scris acum ceva vreme. Construcția e oarecum similară, însă marea diferență și principala atracție a producției celor de la The Voxel Agents este faptul că jucătorul controlează timpul. Aproape doar timpul. Îl poți da înainte sau înapoi oricând, iar în rest poți interacționa minimal cu cele două personaje în apropierea câtorva obiecte care oricum au și ele legătură tot cu parcursul timpului. Totul are legătură cu timpul care e la îndemâna ta, ceva nemaiîntâlnit de mine până acum.
Culmea e că într-unul dintre cele mai liniare jocuri apărute vreodată, tocmai timpul nu e liniar. The Gardens Between costă sub 100 de lei și e de găsit pentru toate platformele, inclusiv macOS și Linux. Cu tot cu muzica ambientală compusă de unul dintre instrumentiștii lui Gotye și poligoanele frumos colorate, e ce trebuie pentru o pauză scurtă de relaxare. Sau una mai lungă dacă e cazul, asemenea măsuri sunt doar o convenție, nu?
