400 de oameni la Cluj. 100 de oameni la București, în Piaţa Victoriei, în locul dedicat #rezistului. Ieșiţi în stradă să comemoreze una dintre cele mai curajoase femei ale epocii ceaușiste și primul membru al FSN care și-a dat demisia pentru că nu a avut incredere în Ion Iliescu pentru că duce structurile partidului comunist mai departe.
Un om care dacă nu era cum a fost, noi eram mai puţin liberi decât suntem.
Primul ei protest social a fost în 1970, când un ţăran a căzut cu căruţa în Someș, pentru că primăria nu înlocuise un parapet rupt, scriindu-i premierului Ilie Verdeţ.
Primul protest politic a fost după ce i-a tradus cartea lui Paul Goma, pe vremea când scriitorul era persecutat politic de către PCR. Asta în timp ce, în 1977, Uniunea Scriitorilor il dădea afară prin vot liber asumat, fix în timp ce era arestat.
Prima scrisoare de protest trimisă la postul de radio Europa Liberă s-a numit “Celor care n-au încetat să gândească”. Era în august ’82. Apoi au urmat altele. Despre învăţământ și îndoctrinare. Au urmat arestul, bătaia și supravegherea. Nu s-a lăsat. A distribuit manifeste împreună cu fiul ei. În 1987 a fost arestată pentru cinci săptămâni. Nu s-a lăsat. Făcea yoga în celulă. Apoi a avut domiciliu forţat. Iar nu s-a lăsat.”De multe ori nu ni se dă voie să ieșim să ne cumpărăm pâine. Stăm zile în șir fără pâine și fără alimente adecvate (fructe, legume). Noroc cu măcrișul din grădină. Când mi se dă voie să ies, sunt agresată de căte ori un securist care se dă drept <<un muncitor revoltat imotriva mea>>. Astfel am fost scuipată de mai multe ori în plină faţă, îmbrâncită, trasă de haine, apucată de obraz“.
A venit Revoluţia. A fost în conducerea ţării. Iar nu s-a lăsat și și-a dat demisia pentru că “ni se fură Revoluţia prin metode odioase”. Tot ea ne-a îndemnat să mergem la vot și să-l votăm pe Iliescu, când a intrat in turul doi cu Vadim . Ca și Elisabeta Rizea, Doina Cornea merită o statuie.
Din păcate însă, micii și berea ne plac mai mult decât lecţiile de curaj pe care ni le-a dat profesoara de franceză. La mici și bere ne vom duce mai mulţi decât la comemorarea unui om căruia România “celor care n-au incetat să gândească” îi datorează nu numai funeralii naţionale, dar și un omagiu inexistent din partea Președintelui.