“Dor de Doină” se întoarce cu o nouă ediție pentru a aduce patrimoniul cultural în atenția publicului

Proiectul “Dor de Doină”, inițiat de Asociația FRUI VITA, revine și anul acesta, oferind publicului oportunitatea de a se conecta cu rădăcinile culturale într-un eveniment care exemplifică modul în care tradiția și modernitatea pot coexista armonios.

Sute de entuziaști de toate vârstele care au participat în 2023 la prima ediție “Dor de Doină” au confirmat faptul că DOINA rămâne un subiect actual în conștiința românilor și au alimentat motivația organizatorilor pentru a continua procesul de stimulare a aprecierii patrimoniului cultural imaterial.

“Dor de Doină” își propune să ofere tinerilor un sentiment de identitate, continuitate și autenticitate în era digitală și să sporească interesul acestora pentru valorile și tradițiile culturale autentice creând astfel o interacțiune culturală și intergenerațională. Doina era inseparabilă de viața românului, iar cântecul ei exprimă trăirile cele mai profunde, mângâind sufletul în momentele de bucurie și alinând tristețea în momente de necaz.

Urmând tiparul ediției precedente, evenimentul va fi organizat în aer liber, aceasta fiind scena metaforică pe care doinele erau cântate și ascultate în fiecare moment important din viața românului.

Doina de la tradiție la contemporan

Pe 7 septembrie în Grădina Botanică din București publicul are ocazia să întâlnească artiști ca Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu, prin proiectul NOD (NEW OLD DOINA), care vor aduce în prim plan străvechea Doină Românească – Horea Maramureșeană, prezentată într-un mod inedit, printr-o îngemănare a Doinei cu sonoritățile acustice și electronice din sfera jazzului.

Seara va continua cu un concert susținut de ARGATU, artist care reușește să îmbine într-un mod inedit folclorul cu hip-hop-ul sau electro house-ul și joacă astfel un rol esențial în conservarea și popularizarea moștenirii muzicale autentice românești.

La cea de-a doua ediție Dor de Doină, organizatorii așteaptă publicul cu o paletă largă de activități atractive prin care promovează patrimoniul, tradițiile și folclorul astfel încât generația tânără să nu își uite rădăcinile. Publicul va avea ocazia să participe la ateliere de meșteșuguri românești susținute de specialiști, ateliere interactive pentru copii care pot face cunoștință cu doina și tradițiile prin muzică și jocuri surpriză.

Anul acesta Asociația FRUI VITA duce mai departe proiectul manualului digital creat în prima ediție și face un pas înainte traducându-l în limba engleză pentru a fi astfel disponibil la nivel internațional tuturor celor pasionați și interesați de doină.

“Mă voi repeta spunând că „Dor de Doină” este mai mult decât un proiect, pentru mine este o reîntoarcere la rădăcinile noastre, într-un mod unic și autentic, este despre fiecare dintre noi, despre emoții și despre sufletul românesc.

Trăim în era digitală, iar azi ne dorim să onorăm doina, patrimoniu cultural imaterial UNESCO, să o prețuim și să o păstram în acest curs evolutiv bucurându-ne împreună cu voi toți de această călătorie într-un mod atipic, așa cum am făcut-o și anul trecut.

Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibil în ani ca doina să se păstreze vie, iar noi, echipa FRUI VITA, fiindcă nu aș adresa aceste cuvinte astăzi fără ca o echipă să formeze un tot, vă invităm să VĂ BUCURAȚI DE VIAȚĂ, să simțiți emoția transmisă de doină, să atingeți culmile trăirilor la interpretările din cadrul concertului și să vă încântați cu activitățile speciale pe care le-am pregătit”,  spune Ioana-Diana Bogdan-Teașcă, președinta Asociației FRUI VITA. 

„Dor de Doină”  este un Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Mai multe informații despre proiectul „Dor de Doina” se găsesc pe site și pe paginile de Facebook și Instagram ale asociației.

Despre Asociația FRUI VITA

Asociația „FRUI VITA” este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în 2021, formată dintr-o echipă tânără, iubitoare de viață, de cultură și de artă. Activitatea noastră urmărește atingerea mai multor obiective, dintre care amintim: promovarea tinerilor artiști, a patrimoniului și a culturii în rândul tinerei generații și nu numai.

Despre Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu

*** MARIA CASANDRA HAUȘI s-a născut în Baia Mare, Maramureş. Crescută și educată într-o familie de artiști a prins de la bătrânii locurilor meşteşugul „Horilor în grumaz” – „Horea Lungă”. A fost ucenică a Școlii înalte de la Cluj, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului „Maria Tănase” (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), a marcat și celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat „Doina- Horea Lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş”. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în țară și străinătate, mărturiseşte ca este universul fără de margini unde și-a găsit casa.

*** SORIN ROMANESCU este unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz, de la ora actuală. La început a studiat chitara clasică, a fost basist în trupa Sarmalele Reci, a colaborat cu coregrafi de dans contemporan (Florin Fieroiu, Vava Ștefănescu, Eduard Gabia, Andreea Novac, Mihai Mihalcea), a susținut concerte de muzică contemporană în cadrul unor festivaluri naționale și internaționale, iar de mai mulți ani este colaborator permanent al cantautorului Alexandru Andrieș.

Pentru muzica filmului documentar “Afacerea Tănase” a fost nominalizat la Premiul Gopo, iar pentru filmul artistic “Câini” a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală. Este colaborator sau co-autor în proiecte muzicale care însumează peste 20 de albume.

Despre ARGATU

Născut de Ziua Națională a României, ARGATU este un producător, compozitor și artist originar din Fălticeni (Bucovina,nordul Moldovei). Cunoscut în primul rând pentru modul unic în care îmbină elementele de folclor românesc cu beat-urile urbane și sound-urile electronice, ARGATU a debutat oficial în 2012, când a devenit și membru al grupului Culese din Cartier,fondat de Subcarpați.


Până acum, ARGATU a lansat 10 albume, un catalog impresionant ce poate fi văzut ușor drept o punte între vechi și nou,tradițional și modern, influențele folclorice găsindu-și perfect locul în fuziunea genurilor din care ARGATU se inspiră: hip-hop, grime, dubstep, drum&bass, dub, dancehall sau basshouse.

***

Plăcut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine