Nu ai demoni? Aoleu, coboară urgent la subsol că e haos, dacă nu au evadat deja!
Să fii cozzofunny, astăzi, în contextul tensiunilor globale? Nu știu ce să zic… probabil se mai poate, dar să nu vină vremea când vom merge la cursuri speciale de ”amuzat obstacole”, că de alergat-obstacole nu ne mai săturăm. Amuzatul-obstacole trebuie înțeles ca o formă de rezistență prin voie bună, în ciuda faptului că motive de bucurie sunt tot mai puține. Cum am mai spus, e simplu să te bucuri de viață când totul e bine și cu totul altceva e să poți zâmbi în vremuri de restriște. De fapt, motivaționalele pe timp de pace sunt cam răsuflate, dacă pentru a te bucura de viață nu-ți ajunge că e pace (în regiune), că ești sănătos și că ai de lucru, înseamnă că ori te alinți, ori te lamentezi, ori trebuie să te însori!
După care trebuie să-ți cumperi o capră, apoi un cal, apoi o vacă. Ca în povestea cu țiganul care se duce la popă și se plânge că nu mai poate, că nu mai rezistă, că nu mai are loc de puradei și că grijile îl sufocă. Parabolă clasică, dacă nu o știți, căutați-o, e păcat s-o expun aici pe scurt.
Faza e că tot timpul e loc de mai rău și am impresia că noi, în lipsa unor probleme reale, coborâm ștacheta prea jos și ne deprimăm din nimicuri. Ca să nu mai zic de talentul nostru de a genera probleme din sictir sau de a căuta nod în papură, mai ales dacă n-am mai avut demult supărări.
Clar că se acumulează tensiuni și trebuie evacuate cumva, dar cum era și vorba aia: mintea moldoveanului cea de pe urmă, ai ezitat într-o situație, dar mai târziu îți apar nenumărate idei de reacții sau replici adecvate. Omul e o ființă stranie, vrea schimbare, vrea împlinire, dar nu prea e dispus să riște, să renunțe la autosuficiență și confort minim. În schimb se uită cu jind la ce a dobândit vecinul și îl bârfește, din invidie, sau îi bagă bețe-n roate.
E de la dracii din temnița personală. Dacă-i subestimezi, te-ai ars. Dacă le acorzi prea multă atenție, iarăși nu-i bine. Cert e că nu-i suficient să-ți încui demonii și să-i lași acolo nesupravegheați. Dacă nu-i ”monitorizezi” deloc, ei se apucă de săpat catacombe și evadează cumva din Alcatrazul personal. Trebuie să-i vizitezi din când în când, să mai vezi dacă nu s-au apucat de pilit gratiile. Nu te apropii prea mult de cuștile lor, dar nici nu trebuie să simtă că îți este frică.
”Distanța filosofică” e secretul. Mai comunici cu ei, le oferi atenție, fără să pui botul la ispite și teste capcană. Adică nu pui rămășag cu dracul niciodată! E lege! Nu te dai șmecher, nu te spargi în figuri, dar mai ales să nu-ți imaginezi că vai, ce puternic ești tu și stăpân pe dracii tăi! Vorba aia, nu forța răscoala demonilor personali!
