Vine o vreme când în viața noastră apare, direct sau indirect, un om nou. Un nou-născut. Și odată cu el ți se deschide o lume nouă. Unii spun că e cea binecuvântată. Alții că-ți schimbă fundamental viața și că nimic nu va mai fi ca înainte. De mii de ani, și unii și alții, vor să contribuie la devenirea puiului de om cu tot ce e omenește posibil. Nu e ușor. Mai ales la primul, se consolează unii. Dar când te sprijini pe cunoaștere prinzi avânt și încet, încet descoperi tainele maternității. Cele 2 ceasuri ROZ din această seară vor fi dedicate acestui subiect. Pentru unii de-a dreptul înfricoșător, pentru alții fascinant, dar pentru nimeni indiferent.
#ROZ39 va fi un dialog între Sânziana Pop – mama micuței Lea, de doar 9 luni și a lui visuell.ro – Adina Păun – moașă, consultat în alăptare, educator pre și post natal, mamă – și Carla – momentan viitoare mătușă.
Dar până diseară la 7, când începe lecția de Puericultură, poftiți, vă rog, Chestionarul ROZ cu Adina și Sânziana (în foto, de sus în jos).
1. Cine nu ești tu?
Adina: Nu sunt mironosiță.
Sânziana: Nu sunt acel om care să se gândească prea mult la viitor, de altfel nici cu trecutul nu îmi prea bat capul. Trăiesc destul de intens în prezent, iar asta nu prea îmi lasă timp și pentru altele.
2. Dacă te-ai mai naște încă o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?
Adina: Tot femeie 🙂
Sânziana: Sunt destul de mulțumită cu cine sunt sau, mai bine zis, cu cine am devenit, și nu cred că aș face vreo schimbare în acest sens.
3. De ce?
Adina: Deși e greu al naibii, mi se pare că acest greu ne dă un acces mai facil la undele mai adânci ale existenței.
Sânziana: Ma simt relativ bine în pielea mea, e adevarat că nu tot timpul, dar nu cred să-mi fi dorit vreodată să fiu barbat, nici chiar în cele mai apăsătoare momente.
4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?
Adina: Business Development Executive la o firmă de consultanță în management.
Sânziana: Nu mai știu cu exactitate care a fost primul meu job, s-ar putea să încurc un pic borcanele… Fie ca ghid pe litoral, fie ca asistenta personală a unui regizor neamț. Oricum, au fost unul dupa altul, în aceeași vară, dacă nu mă înșel. Și m-am descurcat destul de prost în ambele situații…
5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?
Adina: Nu știu de unde să o apuc, pentru că nu seamănă cu nimic din ce mi-am imaginat, în niciun domeniu, nici în bine, nici în rău. Nicio legătură 🙂
Sânziana: Cred că și în copilărie tot cu prezentul eram ocupată, nu-mi aduc aminte să-mi fi imaginat prea în amănunt viața. Știu că îmi doream să fiu jurnalist și nu m-am îndepărtat chiar foarte tare de vis, și sigur speram să devin mamă până la vârsta de 30 de ani. În rest, e o ceață deasă…
6. Ce ai vrea să nu te mai intrebe niciodată oamenii?
Adina: Sunteți mama sau bona, ca nu seamănă deloc cu dumneavoastră!
Sânziana: Inainte de a deveni mamă, ți-aș fi spus că nu există o întrebare care să mă agaseze, dar de când cu maternitatea, nu mai suport să mă întrebe oamenii de ce sunt stresată. Ce-i drept, sunt stresată, dar nici nu știu cum să fiu altfel… Momentan!
7. Gheișă sau fată în casă?
Adina: Gheișă.
Sânziana: Gheișă.
8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?
Adina: Ține capul sus când mergi pe stradă, e mai important decât să nu calci în…
Sânziana: Să am încredere în mine!
9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uita la tine pentru prima oară?
Adina: E înaltă.
Sânziana: Habar nu am, nu cred că există un singur răspuns. Unora poate le par simpatică, altora arogantă, dar cred că cei mai mulți ar spune că sunt sociabilă.
10. Cum ar trebui să fii și nu ești?
Adina: Organizată.
Sânziana: Ar trebui să fiu mai cumpătată, mai puțin impulsivă, mai rezervată uneori…
11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?
Adina: Am tot încercat să nu spun Ryan Gosling, dar nu îmi iese 😊.
Sânziana: Simt că te va dezamăgi răspunsul meu, dar chiar nu visez să dau peste nimeni în baie. Sunt mai mult decât fericită cu persoanele care o populează în acest moment: Lea și Max.
12. Ce trebuie să facă un barbat ca să te topești? Dar o femeie?
Adina: Să fie prezenți – nu cu nasul în telefon, ci atenți la ceea ce se comunică cu mintea și cu sufletul. Rar în ziua de azi.
Sânziana: Uof, grea întrebare… Atunci când vorbim de bărbatul potrivit, e suficient să se uite la mine un pic mai lung și sunt gata topită.
13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?
Adina: Numărul mare de prejudecăți legate de femei. Maternitatea.
Sânziana: Cel mai nasol lucru? Cred ca rivalitatea feminină mă enervează și mă confuzează cel mai tare. Cel mai mișto? Gingășia, duioșia, delicatețea!
14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?
Adina: Mă descurc rezonabil cînd trebuie cu multe, dar sunt fericită să dau Cezarului ce este al Cezarului.
Sânziana: Nu știu la ce mă descurc mai bine decât ei, pot să-ți spun la ce mă descurc mai bine decât el. La condus, căci am obosit de când îl rog să își ia carnet și să nu mai fiu eu șoferul familiei, statut pe care nu mi l-am dorit neapărat.
15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?
Adina: M-am enervat în privința a ceva ce nu pot schimba – pierdere de timp și energie.
Sânziana: Sunt tristă, nu cred că am facut nimic stupid în ultimele 24 de ore, chiar am rememorat cu lux de amănunte ziua precedentă și… nimic! Promit să fac ceva stupid în următoarele 24 de ore :)))).