Discurile copilăriei sunt cele care-ți rămân în cap toată viața. Așa ceva nu se uită, nu se iartă, doar se ascultă la nesfârșit cu parcă aceeași bucurie de fiecare dată. Sigur, fiecare cu albumele și traumele copilăriei sale, dar am încredere că ascultând ceea ce urmează să vă propun o să vă vină foarte ușor să vă imaginați că l-ați ascultat și voi în copilărie, chiar dacă n-a fost așa în realitate.

Am și un motiv întemeiat pentru care să vă vorbesc despre un asemenea disc acum: lumea în ultima vreme, măreții critici muzicali în special, pe care i-am tot criticat aici, aruncă cu o grămadă de rahat în muzica aniilor ‘80-‘90. Și m-am gândit eu să fac puțină dreptate.

Înainte de dreptate, vreau să vă spun că mi-am propus ca prin recomandările mele să vă introduc în lumea unor albume poate ceva mai necunoscute. Așa că mă prezint aici în fața voastră cu unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile: Dire Straits, Brothers In Arms, peste 30 de milioane de bucăți. De multe dintre piesele de aici ne-am săturat cu toții cel puțin o dată în viață și aici intervine tocmai farmecul acestei trupe. Chiar și atunci când te saturi de ea, când pui discul/caseta sau CD-ul undeva în spatele raftului, în cel mai inaccesibil loc pe care-l ai la dispoziție, îți vine după o vreme să dai praful la o parte de pe ele și te bucuri din nou. Și nici măcar nu durează mult această cură.

De mine s-a lipit pe când aveam 10-11 ani și eram în drum spre munte în mașina germană proaspăt achiziționată de un bun prieten de familie. Mirosul de piele “proaspătă” și acest CD care se auzea în sistemul de sunet suficient de sofisticat al acelei mașini cât să mă dea pe mine pe spate, atât îmi amintesc din acel drum în care Valea Prahovei nu a sunat niciodată mai bine. Dacă stau să mă gândesc puțin, cred că e singurul lucru pe care mi-l amintesc din jurul acelei vârste. Am tânjit după acel sunet și l-am primit, ani mai târziu, când Brothers In Arms a reușit din nou să mă dea pe spate sub forma unui vinyl, de calitatea cea mai înaltă pe care o am în colecție și probabil aproape de vârful care poate fi atins cu acest format și uite așa am ajuns din nou să iubesc albumul.

Pe lângă istoria mea cu ele, cele nouă piese de pe Brothers In Arms au foarte mare legătură și cu istoria muzicii în general, fiind printre primele înregistrate și lansate în format digital. Înregistrarea s-a făcut pe o consolă digitală Sony cu 24 de canale și casetă, într-un mic studio de pe insula Montserrat, teritoriu britanic din Caraibe. E plin internetul de informații legate de acest album așa că n-am să vă mai plictisesc cu ele, vă zic doar că este probabil singura dată când ajung să vorbesc despre Sting într-o recomandare, pentru că da, Sting dă cu vocea pe single-ul Money For Nothing, ba chiar a și scris parte din piesă. Gata, am vorbit despre Sting.

Admirabilă aici este dorința lui Mark Knopfler (al cărui tată este ungur, apropo) de a avea mereu un sunet mai bun, lucru pentru care merită toate mulțumirile noastre, ale iubitorilor de muzică. Din această dorință s-a făcut și trecerea la digital, în plină glorie a analogului și uite ce combinație bună a ieșit, de o ascult eu acum pe vinyl și nu-mi vine a crede urechilor. Lovitura de grație se dă însă abia la ultima piesă, una dintre cele mai frumos scrise poezii din lume.

În atenția răutăcioșilor, vă invit să vă acordați timp pentru a asculta acest album de la cap la coadă, poate așa o să vă dați seama că Dire Straits înseamnă mai mult de un singur riff de chitară. În plus, o să auziți de foarte multe ori cuvântul “faggot” în timpul audiției.