Îmi doresc enorm – și nu „enorm de mult“- așa cum ar putea crede unii dintre cei care folosesc această expresie, să-i fac să înțeleagă (pe aceștia din urmă) că nu este nevoie să depună eforturi suplimentare pentru a accentua o idee atunci când folosesc adjectivul enorm. Deoarece enorm, tocmai asta înseamnă, potrivit DEX:
ENÓRM, -Ă, enormi, -e, adj. Foarte mare, imens, uriaș, colosal. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult.
Așadar, „enorm de mult“, e mult prea mult. E o structură pleonastică, adică o greșeală de limbă care presupune alăturarea a doi termeni care au același sens.
De cealaltă parte, expresia “enorm de puțin“, face parte din categoria oximoroanelor, adică a figurilor de stil caracterizate prin asocierea ingenioasă în aceeași sintagmă a două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii.
Sper să nu suferiți „enorm” din cauza sau datorită acestui adjectiv.
Până data viitoare, când vom elucida și diferențele dintre prepoziția datorită și locuțiunea prepozițională din cauză, nu-mi rămâne decât să vă amintesc că:
Pentru o bună comunicare verbală, spălați limba română de două ori pe zi și consultați dicționarele de specialitate!