Pământ (și Lună)

2029 – 2039

Colonia selenară înființată la începutul deceniului ajunge la 20.000 de locuitori. Din pricina gravitației scăzute serele lunare produc mai multă hrană modificată genetic decât Africa și America de Sud la un loc. Pământul depășește 10 miliarde de oameni, iar Marea Foamete împinge populația la revolte și migrații continentale. La sfârșitul deceniului, colonia SelenAsia își declară independența față de Pământ.

*

(fragment inspirat din lucrarea mea ”ATAVIC” –

Premiul pentru cel mai bun roman al anului RomCon 2015)

Fiecare om în sine reprezintă un labirint. Poate că există soartă fericită, însă omul, necunoscând-o, se îndepărtează cu fiecare pas de la drumul lui. Ajungem astfel la ceva mai important chiar decât ereditatea și anume la ATAVISM.

Dacă nu știați, aflați că în fiecare tânăr așteaptă, ascuns, tăcut şi înrăindu-se pe zi ce trece, un bătrân care, pe neștiute, îl va poseda. În fiecare tânără tremură o bătrână ce se teme că nu va apuca ziua când îşi va ocupa, definitiv, locul. Bătrânul şi bătrâna îşi vor face decrepita apariție, în cele din urmă. Se vor lăuda cum au ajuns ei la acea vârstă, se vor preface că nu le e frică de moarte şi îi vor urî pe toți tinerii din jur.

Spre deosebire de ereditate, care desemnează influența imediată a părinților, atavismul se manifestă prin reapariția unor caractere considerate pierdute de secole. Atavismul sparge codul genetic, în vreme ce ereditatea e un pachet de date ce trece în mod direct de la o generație la alta. Revendicând o libertate suprimată milenii, cel dintâi nu ține cont de ultimii părinți care, practic, nici nu există pentru el. Astfel, atavismul, la urma urmei tot o formă de ereditate, are ca efect suprimarea ei.

Așa că între atavism și ereditate nu poate fi decât război.

*

Știm când a murit Tutankamon, când s-a născut Alexandru cel Mare și care e spița neamului lui Irod. Dar nu ne amintim proprii străbunici. Știți la cine mă refer, nu la părinții părinților noștri – pe care poate vi-i mai amintiți –, la bunicii bunicilor noștri mă refer. Doar veneau și ei de undeva, nu? Însă de unde? Cine erau? Cum erau?

În era informaticii se pare că memoria de familie a unei persoane depășește rar o sută de ani. Oare sunt nelimitate chipurile umane? Dacă numărul maxim a fost atins deja și am început să ne repetăm?! Dacă acum trei sute de ani, înainte de a se inventa fotografia, eu, Liviu Surugiu, mă plimbam pe drumul dintre București și Târgoviște, fără să știu că voi reveni acum, cu exact același chip și cod genetic? Ce poate însemna în acest caz o poveste de dragoste? Ce este atavismul? O binecuvântare sau un blestem?

În ziua de azi fotografiem cu telefonul. Acum treizeci de ani telefonam pentru a ne fotografia. Fotografia era un eveniment în fața căruia părinții noștri veneau îmbrăcați în cele mai bune haine. Nu trebuie să le vedem toată garderoba. Știm că acelea erau cele mai bune – dintre puținele – haine pe care le aveau. Oricum, nu într-o poză ar trebui să-i căutăm. Avem genele, sunt la noi. Și vor fi, mai departe, fiindcă asta suntem, nimic altceva decât vehiculele propriilor noastre gene. Suntem purtătorii unei boli numite viață pe care o transmitem doar din doi în doi.

*

E posibil ca lumea întreagă să fie plină de atavici. Nu putem ști asta, neavând o evidență cu aspectul fizic al strămoșilor de acum patru generații. Poate că aceștia sunt din nou printre noi, chip cu chip, trăsătură cu trăsătură, sosii călătorind în timp, inconștiente de puterea lor.

Atavismul nu e o mutație genetică, dimpotrivă, e corecția ei, repunerea genei în locul pe care l-a deținut de drept, cu mult timp în urmă.

De aceea mă întreb, uneori, cine sunt adevărații stăpâni ai planetei, cei de acum sau cei care au fost mai înainte? Civilizația din anul 2000 sau atavicii celor două mii de ani?!?

Dar tu… Ce vei face în labirintul despre care tocmai ți-am vorbit? Ai fost fugar și sclav și prinț, ai fost bărbat și femeie, ai fost bătrân. Ai avut avuții și ai fost spânzurat pentru datorii, ai fost ars pe rug fiindcă știai vrăjitorii. Un sfânt, un hoț, un geniu, un mut, un surd, un orb… asta ai fost. Prin multe corpuri aceleași gene au trecut. Iar mântuirea s-a aflat tot timpul în noi. De secole, spirala ADN se învârte, purtând o genă care își așteaptă, în taină, rândul.

*

Grație imensității minții umane, suntem mai încărcați de atavism decât orice altă specie. Poate de aceea încercăm, continuu, să ne schimbăm.

Și totuși, cât din trupele fasciste încă ne mai mărșăluiesc prin creier? Câte ruguri ale Inchiziției încă ard în cotloanele  memoriei? Cine ar fi ales acum, Barabás sau Iisus?!…

(va urma)