2039 – 2049

Pământ – Lună – Marte

Tehnologia atinge un nivel care face să nu mai existe nicio diferență între știință și magie. Ca urmare, pentru prima oară, Religia dispare pe tot globul.

În scurtă vreme, pe orbita terestră se înscrie o imensă formă de viață anorganică, o entitate-colonie al cărei scop este să umple golul creat și să domine omenirea. O parte a civilizației se supune, în vreme ce alta crede că Entitatea este invenția celor bogați și rămâne într-o nesigură și primejdioasă opoziție.

*

Pentru  evoluționism, omul nu este decât un produs final. Pentru religie, lumea abia cu el începe.

Copiii acoperiți cu păr, având coadă, colți sau gheare, degete rigide ori mai mulți sâni sfârșeau invariabil pe rugurile Evului Mediu, fiindcă Biserica hotărâse că ei erau rezultatul conviețuirii mamelor cu diavolul.

Însă aceasta să fi fost convingerea reală a clerului? Sau temerea era că “omul de rând“ s-ar putea întoarce la un stadiu primitiv, acela în care fusese mai aproape de Dumnezeu?!

Suntem prima specie care și-a dereglat mecanismul selecției naturale. Și asta din dragoste pentru puii săi. Pentru a-i salva pe cei care, născându-se imperfecți, altminteri trebuiau să moară.

Astfel, supraviețuirea celor mai puternici și transmiterea doar a genelor acestora a fost împiedicată de către singura ființă care s-a oprit din evoluție: omul.

*

În momentele de singurătate și tăcere, uit locul și timpul în care mă aflu, încercând să revin cu mii de ani în memoria trupului, spre a resimți ceea ce mâinile mele au mai atins, ceea ce cândva mi-a răcorit obrajii, ceea ce buzele au sărutat.

Sunt convins că undeva, între ochi și creier, a rămas un semnal electric care n-a mai apucat să devină imagine. Nervii optici trebuie să aibă acolo o reminiscență ce-mi cotropește în somn mintea, trezindu-mă brusc și nelăsându-mă să mai adorm. E o chemare, un dor, este ceva indescriptibil, ridicându-mă din pat și oprindu-mă mereu lângă fereastra falsă în fața adevărului pierdut. Bănuiesc că, dac-aș putea descifra acel ecou subliminal, aș afla totul.

Uneori aș vrea să mă supun hipnozei, dar mereu mă răzgândesc de teamă că, dac-aș da greș, amintirea s-ar pierde pentru totdeauna, ca un film voalat prin scoaterea brutală la lumină. Poate că în acea misterioasă clipă este secretul morții mele, poate doar un mesaj indescifrabil închis ca într-o capsulă a timpului.

Ideea aceasta, că am ceva de transmis, mă cuprinde adesea atât de puternic încât mă blochează până și în fața celei mai simple opțiuni, de la a zice da sau nu, până la a face stânga sau dreapta. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu controlat, iar acum am devenit eu însumi un exponent al destinului. Partea cu adevărat tristă este că, din pricina acestei incertitudini, nu mai îmi pasă cum pot ieși din LABIRINT.

*

Pentru  evoluționism, omul nu este decât un produs final. Pentru religie, lumea abia cu el începe.

(va urma)