Pământ – Luna – Marte – Venus – Jupiter
2079 – 2089
Colonizarea sateliților lui Jupiter se dovedește un eșec. Pentru prima oară se ajunge la concluzia că resursele sistemului solar sunt limitate.
Programul de Colonizare Interstelară devine o prioritate mondială. Opoziția scandează colonizare egal exilare. Puterea susține că supraviețuirea înseamnă colonizare.
Pe Lună se începe construcția enormei astronave ”Magellan”.
*
Peste 200 de ani, când o navă de colonizare va părăsi Terra, iar la bordul ei va fi fiul fiicei mele…
Aici trebuie să mă întrerup puțin (promit să reiau din același loc).
Nu e o greșeală, e vorba despre longevitate. Evident, rămâne de văzut dacă aceasta va fi sau nu o greșeală.
Profesorul dr. Shripad Tuljapurkar de la Universitatea Stanford a afirmat (se pare că a și demonstrat cu niște statistici) că bărbații în vârstă care fac copii cu femei mai tinere, îmbunătățesc longevitatea speciei. Eu aș completa chiar, spunând că dacă oamenii vor depăși lejer 140 de ani, în viitor procrearea va trebui să intervină mult mai târziu. După o sută de ani, eventual (ca în Biblie, mai țineți minte că Set, Enoh, etc, aveau mereu fii și fiice pentru prima oară pe la vreo două-trei sute de ani). Pe de o parte, asta va menține oarecum controlul asupra exploziei demografice, pe de alta va păstra un echilibru, fără diferențe mari între civilizațiile contemporane. Iar durata de viață va tot crește, e clar.
Acum, pentru că ați aflat de ce peste două veacuri la bordul acelei nave se va afla și tânărul fiu al fiicei mele, să reluăm de unde am rămas:
…La trei luni după ce va fi părăsit Terra, nava de colonizare ”Magellan” va trece în mod programat la mică distanță de Voyager 1. Va încetini pentru asta, special pentru a o vedea. Toată lumea se va înghesui pe punțile de promenadă ca în tuburile de sticlă ale unui acvariu gigantic în care stelele de mare sunt stele cu adevărat. Toți vor tremura de încântare să vadă în direct proiecția sondei spațiale pe plafonul de cristal al colosalei nave.
În vreme ce vor privi încântați gloriosul mesager trimis de om în spațiu în 1977, îi va cuprinde, fără îndoială, un sentiment de tristețe. Obiectul acela zburând de 250 de ani, cel mai depărtat sol al civilizației umane, a fost ajuns din urmă în doar trei luni.
Probabil că așa s-a întâmplat când primul avion a trecut pe lângă ultimul dirijabil.
Și, în loc să rămână cel mai avansat obiect terestru din spațiu, Voyager va fi lăsat în urmă, încă foarte aproape de Soare, devenind o baliză care anunță apropierea de Pământ.
Mai târziu, coloniștii noștri plecați spre Betelgeuse se vor gândi din nou la asta, înainte să intre în hibernare. Vor participa, cine știe, la un cenaclu literar.
Îi așteaptă o mie de ani de somn. Și se vor gândi că, poate, aceea era soarta tuturor. Că în mileniul cât ei aveau să doarmă, Terra nu putea sta pe loc. În ciuda vitezei lui ”Magellan”, după o sută de ani sau mai puțin, aveau să fie depășiți de strănepoții lor, venind din urmă cu tehnologii mult mai avansate. Poate, cine știe, aveau să găsească pe planetele din sistemul Betelgeuse chiar civilizația terestră, ajunsă acolo cu 900 de ani înaintea lor.
Ajunși în acest punct al ipotezelor, pe călătorii de pe ”Magellan” îi va străbate în mod sigur un fior colectiv de frică. Fiindcă se vor gândi, chiar și pentru o clipă, înainte să adoarmă, dacă ceea ce vor găsi la destinație va fi diferit de ceea ce au lăsat.
Dacă vor găsi o civilizație plină de pace și înțelepciune.
Sau dacă, nu cumva, strănepoții lor își vor lua cu ei invidia, frustrările, ura, corupția și războiul.
Dacă-și vor lua sau nu cu ei Labirintul Fără Pereți.
(va urma)
Mi-a plăcut și astăzi. Felicitări, Liviu!
Mulțumesc mult, Vero!
Vreau să placă, chiar muncesc la episoadele acestea, cu multă plăcere!
În mod sigur am să le adun într-un volum!
O posibila continuare a acestei povesti ar fi un viitor in care intreaga galaxie (poate chiar universul) sa fie plin de fiinte (umane), in diferte stadii ale evolutiei, aflate pe nave care se indrepta spre destinatii “promise” si care, in momentul Marii Sosiri, sa intalneasca o societate la fel cu cea pe care au parasit-o sau, de ce nu?, sa descopere urmele unei civilizatii ale semenilor, care s-a dezvoltat si s-a stins in timpul calatoriei lor. Galaxia ca un labirint
Păi, cam acesta ar fi o variantă de final, Boris! Peste mii și mii de ani…
O altă concluzie optimistă ar fi că după 50 de ani nu vine menopauza ci din contră vine mai abitir cheful de a avea copii. Acum serios succesul speciei noastre se datorează în primul rând faptului că părinții și copiii au putut să fie contemporani și mai nou și cu bunicii. Și cu cât intervalul de contemporaneitate e mai mare cu atât știința și tehnologia progresează mai mult.
De acord, Bogdan!

Rămâne de văzut însă, cât din ceea ce am fost învățați să avem va mai rămâne în picioare în următorii 50 de ani și din ce moment Inteligența Artificială va fi tentată să ne lase cât mai puține lucruri de făcut. Din clipa aceea s-ar putea ca altul să fie cursul istoriei.
Revin, comentariul tău e foarte bun și adevărat, în articol eu doar am speculat afirmația unui om de știință. Mulțumesc!