M-a întrebat mai multă lume ce s-a întâmplat sâmbăta trecută la Haiduci și Domnițe de am plecat primul și mai apoi am venit din spate și i-am depășit pe traseu. E simplu de tot: am avut un start senzațional, fiind în urcare m-a avantajat – eu fiind cu electrica, doar că după câteva sute de metri un voluntar m-a direcționat pe traseul scurt. Eu i-am zis că trebuie să merg pe traseul standard, dar el a insistat că “TOATĂ LUMEA” trebuie să o ia pe acolo. În acel moment m-am suspus, presupunând că el știe mai bine. N-a fost așa.
Abia pe la kilometrul 7-8 mi-am dat seama că sunt pe un traseu greșit când un alt voluntar, care îmi e prieten, mi-a zis că sunt pe traseul scurt. Era prea târziu, nu mai aveam ce face. Am continuat până la finish, acolo mi s-a zis că sigur am greșit de am ajuns atât de repede. Eu le-am explicat că așa am fost direcționat. S-a lăsat tăcerea. Atunci am decis să merg din nou în cursă și m-am dus. Când am ieșit din nou în asfalt l-am văzut pe acel voluntar și i-am zis ce mi-a făcut. Părea că știe, dar a ales să se prefacă surprins. Ăsta e motivul pentru care unii dintre cei prezenți m-au văzut venind din spate, deși ei știau că sunt în față.
A fost frustrant. Foarte frustrant. Nu sunt un obișnuit al podiumurilor și cred că sâmbăta trecută aș fi fost pe podium. Adică mai mult ca sigur aș fi fost pe podium la categoria e-bike. Dar n-am fost pentru că cineva, acel voluntar, n-a fost atent când i s-a explicat ce are de făcut. Și m-a trimis aiurea, pe alt traseu.
Ce avem noi de învățat de aici? Eu zic că e evident, dar poate ajunge textul ăsta și la acel voluntar, sau la alții care vor să nu greșească: oameni buni, deciziile pe care le luăm în viață îi implică pe toți cei care ne sunt în preajmă. Indiferent de ceea ce facem. Așa că ar fi bine să le luăm în deplină cunoștință de cauză. O să ziceți că n-a fost atât de grav. Doar am ratat un podium. Așa este. Dar tot e frustrant pentru mine. Pentru că, în adâncul sufletului, cu toții suntem niște copii.
Și evident că mă gândesc acum la câte greșeli oi fi făcut și eu până acum doar pentru că n-am ales să fiu mai atent când ar fi trebuit să fiu. Știu sigur însă că sigur o să fiu mai atent! Ceea ce vă doresc și vouă.