Roboții sunt aici, gata de muncă. Cu idei, soluții rapide și inspirație fără limite. Nu, nu roboții aceia care sortează imagini sau calculează lucruri plictisitoare în locul nostru. Acum vorbim de un AI care creează. Orice.
Asta spune, cel puțin, japonezul Yuki Saaki, care a creat compania Artificial Creativity. Future Company, lansată acum și în România.
ACFC este o companie de creativitate artificială, creată special pentru domeniile creative pentru a furniza soluții eficiente, rapide și creative, și care promite una din cele mai avansate tehnologii, bazată pe inteligență artificială.
Algoritmii pe bază de inteligență artificială aplicată ușurează procesele de muncă, funcționează autonom și depășesc limitările umane.
Le urăm succes roboților și noi mai ascultăm niște muzică bună. Cel puțin asta nu ne poate lua nimeni.
Ambiția companiei ACFC este de a demonta mitul conform căruia creativitatea este o trăsătură exclusiv umană și de a demonstra beneficiile nelimitate ale tehnologiei și ale creativității bazate pe computere super performante și tehnologie deep learning.
ACFC propune clienților săi soluții sustenabile de digitalizare, bazate pe ultima generație de tehnologii AI.
“Umanitatea are atat de multe defecte. Robotii au zero defecte. Genialitatea nu se mai aplica doar oamenilor. Creativii nostri roboti lucreaza 24/7, accepta feedback si propun cele mai rapide si mai inovatoare solutii creative. De la industria muzicala la marketing, film sau design… creativitatea artificiala este raspunsul.
Trebuie sa acceptam ca acesta este viitorul creativitatii.”
Yuki Saaki, CEO ACFC.
Artificial Creativity. Future Company este o agentie de creativitate artificială, pe bază de deep learning, ce utilizează o puternică rețea neuronală pe mii de servere în cloud.
Serviciile oferite de ACFC includ dezvoltarea de campanii de comunicare, scenarii de film, albume de muzică și proiecte de design pentru orice companii din aceste domenii.
ACTUALIZARE // 16 iunie 2022
Artificial Creativity. Future Company, compania care promite creativitate în toate domeniile bazată pe inteligența artificială, a început să recruteze pe piața din România. Chiar dacă roboții sunt angajații de bază ACFC, agenția are nevoie, totuși, și de oameni.
În primele anunțuri de angajare, ACFC caută personal adminstrativ și traineri creativi de ai.
Roboții nu îi vor lăsa pe toți fără joburi, explică Yuki Saaki, CEO și fondatorul companiei, într-un interviu. Tocmai de aceea, compania a pornit primele angajări în România.
“Noi nu vrem să-i lăsăm pe toți creativii fără joburi, ci doar le oferim o alternativă de viitor. Am lansat un program de recalificare prin care încurajăm persoanele creative din toate domeniile să ni se alăture, să colaboreze cu noi pentru a contribui la perfecționarea algoritmilor și adaptarea lor la specificul local”, adaugă CEO-ul Artificial Creativity. Future Company.
Yuki Saaki a fondat ACFC după ce a lucrat mai mulți ani în publicitate, într-o rețea multinațională din Japonia, și a putut observa îndeaproape care sunt limitele și slăbiciunile creativității umane. De la blocaje și lipsă de inspirație în fața deadline-urilor, până la orgolii, încăpățânare și reticență în fața feedbackurilor, specifice oricărui creator (uman).
“Oricât de dureros ar fi adevărul pentru mulți oameni, creativitatea artificială generată de computere ultraperformante, pe baza de deep learning, va aduce o eficientizare incredibilă a proceselor de lucru, a timpului, și rezultate extrem de performante cu resurse mult mai puține”, spune Yuki în interviu.
Epoca nostalgiei în publicitate – și, de altfel, în toate domeniile creative – s-a încheiat, crede fondatorul ACFC, și e timpul să trecem la nivelul următor.
“În publicitate mai există oameni ca Hergarty sau, local, câțiva nostalgici precum Șerban Alexandrescu sau Valentin Suciu, tot mai puțini, sau agenții precum Publicis, Leo sau McCann, care încă cred în creativitate așa cum era ea acum niște zeci de ani”, spune Yuki Saaki.
Cine vor fi primii creativi români care vor învăța roboții lui Yuki Saaki insighuri despre sufletul autohton și, mai ales, CE îi vor învăța, de abia așteptăm să aflăm. Sperăm să revenim curând cu amănunte despre primele creații ale inteligenței artificiale în România.
Actualizare finală | 21 iunie 2022
Dacă ai ajuns până aici cu articolul, sigur ai multe întrebări. Pare, totuși, o știre din viitorul apropiat.
E posibil? Chiar am ajuns în acest punct al evoluției umane și artificiale? DA și NU.
DA, inteligența artificială face lucruri uimitoare în 2022, iar explozia noilor tehnologii au deschis teritorii noi de experiment pentru industriile creative.
NU, Yuki Saaki și compania lui nu există. Încă 🙂
Și nici genul acela de inteligență artificială capabilă să creeze în locul oamenilor.
Hai să o luăm de la început
ACFC agency, compania care promitea viitorul creativității prin AI, a tulburat apele în industria creativă. A dat naștere la o serie de discuții interesante între creativi, a distrat oamenii, poate i-a și speriat puțin, a dat motive de ironie, a intrigat și a stârnit curiozitatea.
Dar ea nu există încă, decât ca temă de gândire.
Ca scenariu propus de prietenii de la IQads, care au vrut să miște puțin industria creativă.
ACFC nu este o companie, ci o campanie IQads.
Algoritmii lui Yuki Saaki sunt, momentan, doar un exercițiu de imaginație lansat de IQads pentru a sărbători creativitatea în această lume nouă a tehnologiei.
Care sunt limitele creativității umane? Dar ale tehnologiei? Poate AI să învețe să creeze în locul oamenilor? Care sunt pericolele? Care sunt beneficiile?
Poate e un moment bun să răspundem la aceste întrebări înainte ca agenția lui Yuki Saaki și creativitatea artificială să devină realitate.