Cea de-a doua etapă a campaniei #debungust, primul concurs de design vestimentar organizat de Fashion Days și Radio Guerrilla, a ajuns la final, așadar am dezvăluit azi dimineață cei 10 finaliști. Peste 150 de înscrieri au adunat zeci de proiecte cu viziune și pline de creativitate, în spatele cărora se află designer aspiranți, aflați la prima colecție.
Fiecare a prezentat 2 schițe de design vestimentar, parte a unei colecții de 12. Cei 10 finaliști vor prezenta întreg portofoliul juriului, iar unul dintre ei va câștiga premiul pus la bătaie și de pus pe manechin: 10.000 de euro pentru a-și transforma viziunea în realitate, adică a realiza colecția-capsulă ce va fi comercializată și vândută la secțiunea Romanian Corner de pe fashiondays.ro.
***
Marți, 14 septembrie 2021, ne-am auzit în Guerrilla de Dimineață cu finalista Iulia Dragoș.
Întrebată de Dobro ce anume a inspirat-o în colecția propusă la concurs, Iulia a declarat că nu a avut o inspirație completă dar că, în tot ceea ce schițează are o fluiditate și o continuitate pe care le respectă. “Am pornit de la un manechin de croitorie, bucăți de material, câteva haine vechi pe care le-am deconstruit înainte. Am pus totul pe manechin în diverse forme și, pe durata a câtorva zile, am fotografiat poate sute de încercări. Și, pornind de la acestea, am ajuns la schițele finale”, a explicat Iulia întreg procesul din spatele desenelor ei.
Iulia ne-a mai spus și că mama ei a fost cea care a ambiționat-o să se înscrie la concurs, fiind cea care i-a spus despre concurs.
Întreaga colecție propusă de Iulia, mai jos.