Fetița care a înghițit cuvintele

Într-o zi, în timp ce mergea spre casă pe străzi pe care sufletul ei nu le recunoștea, de undeva de sus ateriză o bucată de ceva nedefinit, care se prelinse pe rochiță atât de repede încât nici nu au avut timp să se cunoască, fără să ceară voie pătruse în sufletul firelor de bumbac ce mai apoi deveniseră rochița ei cu flori și nici în ruptul capului nu au mai  vrut să iasă de acolo. Fetița se scutură, își privi rochița și își continuă drumul pe străzile întortocheate ce își pierduseră suflul și sufletul, pe care numai atingerea pământului crud le mai poate trezi în om pentru ca apoi omul să le dăruiască înapoi pământului. Iar pentru că înăuntrul ei totul vibra, nu putea înțelege de ce atunci când atingea pământul el nu-i răspundea. Doar de nu ar vedea pata asta, își spuse ea. Ajunsă aproape de casă, o întâmpină un grup gălăgios de copii. Dar nu era gălăgia aia curată pe care o știa ea, asta îi era străină. Avea în ea ceva ce îi făcu, de la depărtare, inima să bată mai tare și nu de bucurie, ci de o teamă ce depășea granițele lumii în care ne aflăm, dacă există unele. Când ajunse în dreptul lor, le văzu privirea ațintită către ea , iar unul dintre ei, cu un zâmbet care venea direct dintr-un hău, întinse pantoful înaintea ei. Fetița căzu, iar sângele de undeva din genunchi începu să iasă la suprafață. Veneau trupe din spate și îi împingeau pe cei din primele rânduri afară, sângele se prelingea pe picior și, căutând pământul, se scurse cu viteză către gleznă, schimbând direcția, curios să cunoască lumea de afară. Palmele o usturau într-un cântec surd. Era așa un vacarm în jurul ei, copiii au început să râdă în hohote, o durea piciorul atât de tare încât ar fi vrut să vorbească cu durerea, iar floarea mov, prietenă cu păsările ce stăteau tăcute pe rochița ei, se rupsese. Se ridică, se scutură și își văzu de drum, încercând cu greu să pună piciorul rănit jos. Îi ceru celuilalt să o ajute și să o ducă încet până acasă. Dacă nu ar vedea cineva rochița ruptă, își spuse ea iar. De pată uitase. Se furișă pe ușă, doar, doar, nu vede nimeni, iar din ușa bucătăriei tună o voce, pe care ea nu ar fi vrut să o supere. “Ți-am spus de un miliard de ori să ai grijă de hainele tale..

Și-ar fi dorit atât de mult să îi spună cât de mult își iubea rochița, și cât de fericită fusese atunci când o primise și cum s-a îmbrăcat cu ea și a plecat să o vadă lumea și nu era neapărat vorba de rochița cât că o primise cadou, și nu era neapărat cadoul, ci cât de mult îi era dor de ei. Ar fi vrut să spună toate astea și să îi mai spună că e bine și că îi pare rău, că o să repare ea cumva rochița, poate o să lipească o floare și poate cealaltă o să crească la loc și o să mai pună și un soare și păsări peste ea și o să își schimbe culoarea primăvara și apoi o să cadă zăpada printre flori, iarna. Se hotărâse atunci să nu mai crească doar de dragul rochiței.

Era fericită iar, cu obrajii rumeni ar fi vrut să ceară acului să facă ruptura nevăzută, doar că povestea ei nu era auzită, pentru că nu fusese spusă, își lăsă capul în jos, ar fi vrut să își înghită cuvintele, pentru că o dureau. Erau ca niște valuri furioase, care se izbeau de dig și își căutau un loc prin care să iasă afară. Se zvârcoleau, plecau și apoi izbeau iar. Urlau parcă să fie lăsate afară. Dar cum totul era atât de bine ferecat, și cum nu au reușit ani mulți să se elibereze, cu timpul, acolo, s-a născut o deltă, au început să crească flori, să apară specii noi de păsari, de fluturi. Fiecare cuvânt nespus, neauzit, neascultat se transforma în păsări cu pene aurii și ochii de un verde pe care numai dacă uitați de verde îl puteți vedea, fluturi cu volane albe, flori despre al căror nume nu știu să vă spun, și pentru că nu văzuseră lumina soarelui trăiau cu lumina dinăuntrul fetiței. Se hrăneau cu sunetele pe care ea le auzea, cu cuvintele pe care ea le citea și cu delicatețea inimii ei. Dacă vreodată era rea cu cineva și a fost de multe ori, trebuie să știți că ceva acolo înăuntrul ei provoca, o așa furtună încât apa devenea tulbure, păsările își pierdeau cuibul, florile erau secerate, iar fluturii își pierdeau aripile. Sunt multe specii pe care nu știu dacă o să le mai cunoaștem vreodată tocmai pentru că au dispărut în timpul unor astfel de momente în care nici ea nu știa bine ce se întâmplă. Pe măsură ce trecea timpul, toată forfota provocată de valuri și de păsări și de fluturi a început să fie neîncăpătoare, gâtul o durea din ce în ce mai tare fără să știe de ce. Ea nu știa de flori, de apă și de păsări, pentru ea erau doar cuvinte, care dor și sunt aruncate undeva, dezordonat, și poate dezordinea lor să fi fost ceva ce auzise ea că oamenii mari cheamă tristețe. Au continuat să se lovească de dig valurile până într-o bună zi, când au găsit o fisură, iar pe acolo au zburat toate afară, călătorind către toate colțurile lumii, purtând cu ele ceva din ființa fetiței. O să mă întrebați ce a rămas acolo înăuntrul ei, în locul lor. Ei bine, va trebui să o întrebați pe ea, iar ea vă va spună că acolo unde cuvintele au durut, purtate și izbite mereu de valurile neîmblânzite, ei bine, pe acolo orice vorbă care rănește nu are cum să mai treacă, pentru că va fi imediat transformată în floare, iar florile crescute acolo vor fi lipite pe rochițele rupte, astfel încât copiii să știe că din orice rochiță ruptă poți să faci o grădină fermecată, iar din fiecare pată pământul în care să plantezi o sămânță nouă.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine