Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.
Pe parcursul anului 2024, PATRUPETREI a desfășurat, pentru al cincilea an consecutiv, seria de ateliere reunite în cadrul proiectului FOCUS, menite să dezvolte gândirea critică, să stimuleze creativitatea și să ofere tinerilor din școlile vizate cunoștințele tehnice necesare pentru a căpăta o perspectivă de cineast asupra realității înconjurătoare și de a-și spune poveștile într-o manieră elocventă și eficace.
Ghidați de mentori cu vastă experiență în cinematografie elevii celor două școli gimnaziale au căpătat noțiuni de analiza imaginii dinamice, a sunetului, operare video și înregistrare sunet, compoziție, sunet, precum și post-producție și au fost încurajați să realizeze scurte filme care să documenteze viețile lor, cu provocările specifice, reflectând totodată nevoile comunităților din care fac parte.
Alături de atelierele tehnice, îndrumate desfășurate pe parcursul verii, proiectele FOCUS au propus elevilor și ateliere de mișcare performativă, cât și un număr de ateliere dedicate în mod special montajului video – un element esențial în comunicarea cinematografică, dar din ce în ce mai relevant pentru tineri, prin popularitatea rețelelor sociale TikTok, Instagram și datorită numărului tot mai mare de adolescenți care devin creatori de conținut online, pe YouTube și pe Twitch.
În urma proiecțiilor de pe 20 octombrie, publicul va putea să stea de vorbă cu tinerii regizori și cu mentorii FOCUS, aflând mai multe despre experiența din timpul atelierelor și despre planurile de viitor ale persoanelor implicate.
Proiecțiile documentarelor la Centrul Cultural Reduta reprezintă culminarea unei munci asidue de peste vară pentru un grup de tineri pasionați, iar pentru public acestea sunt o oportunitate excelentă de a încuraja și de a consolida încrederea în sine a unor tineri creatori în căutarea unei căi de exprimare și a unor direcții de viață.
Proiectul Focus a fost lansat în 2019 și își propune promovarea gândirii critice, a valorilor civice și a cetățeniei active în rândul tinerilor, în special din comunități dezavantajate, cu acces limitat la cultură. Focus a fost implementat până acum în județele Brașov, Călărași și Ialomița, iar filmele realizate de elevii din Brașov, Gălbinași, Sohatu, Căzănești și Progresu pot fi vizionate online.
Proiect finanțat de Municipiul Brașov. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Brașov și nu implică nici o responsabilitate din partea acestuia.
Focus Plus este un proiect implementat de PATRUPETREI, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Brașov și Centrului Cultural Reduta.
Parteneri: Școala nr. 14 Bartolomeu, Școala Gimnazială nr. 31 Brașov, Facultatea de Psihologie și Științele Educației UNITBV, SNSPA – Facultatea de Științe Politice, Asociația Oricum, Festivalul Culmea, Street Delivery Brașov.
***
Plăcut de Radio Guerrilla.