Nou și vechi. Găsitul echilibrului perfect între cele două. ‘The Score’ a ieșit în 1996, o perioadă de tranziție în hip-hop. E ultimul din vechea gardă și primul din noua generație. Și a cam adus hip-hopul în mainstream, asta fără să se vândă în vreun fel, fără să devină comercial jegos, cum se întâmplă de obicei.

Pop-ul experimental și melodiile dulci combinate cu beaturile dure sunt cele care au făcut albumul ăsta atât de plăcut publicului larg – o rețetă proaspătă pe atunci. Dar cred că a fost vorba de puțin mai mult decât o simplă rețetă aplicată corect. S-a întâmplat niște magie pe ‘The Score’.  Și, bineînțeles, norocul chior. Știu că sună a clișeu, dar cam asta ar fi explicația completă pentru ce a ieșit. Este vorba despre o genialitate invocatoare de supranatural, iertați-mi prea multele cuvinte laudative. Chiar producătorul albumului, Jerry Wonder, spunea ceva mai devreme, atunci când s-au aniversat douăzeci de ani de la lansarea lui ‘The Score’, că procesul de înregistrare a fost unul magic de la cap la coadă. E suficient să asculți ‘Ready Or Not’ ca să-ți dai seama de asta. Voodoo, frate! Știu că pentru mulți, în special pentru americani, asta înseamnă doar vrăjitorie, păpuși și zombie, dar în Haiti, de unde vine și unul dintre membrii Fugees, Wyclef Jean, acesta este un ritual prin care cei lipsiți de putere pot îndrepta niște nedreptăți. Răspunsul la o istorie zbuciumată, dominată de sclavie și sărăcie. Și este o explicație pentru ceva brusc, neașteptat și inexplicabil, cum ar fi succesul pe care l-au avut cei de la Fugees.

The Score a fost un adevărat fenomen în toată America, a vândut peste 6 milioane de bucăți acolo și 17 milioane în întreaga lume, bușind la nivel internațional ca nimeni altul până atunci și deschizând drumul către globalizarea hip hopului.

The Fugees au și încercat să se regrupeze în 2005, când au recăpătat această magie, dar doar pentru scurt timp, din păcate. The Score poate fi descris foarte bine ca o cometă. Capodopera grupului care a cucerit lumea, apoi s-a dizolvat. S-au dizolvat din motive dintre cele mai diverse, de la dorința de a crește copii în liniște la pornitul în călătorii spirituale (pe bază de droguri) și chiar la filantropie. Fiecare cu direcția lui. Și să nu uităm de asta:

Pe album se spune și povestea Fugees. Formați la sfârșitul anilor ’80 în New Jersey, aveau inițial două fete pe post de MC și pe Pras, Michel Pras la bază. Una dintre fete a plecat și a recomandat-o în locul său pe Lauryn Hill, care la vremea aia avea 12 ani! Toți erau foarte tineri când au început proiectul. Pras și Lauryn Hill au fost și colegi de liceu, vestitul Columbia High School, Pras cu doi ani mai mare. Cu ei în generație a fost și actorul Zach Baff. Mișto perioadă să faci liceul ăla, cu așa colegi. Nici felul în care s-au cunoscut Wyclef și Pras nu e unul de lăsat nepovestit: prima întâlnire a avut loc atunci când Pras a dat probe pentru trupa bisericească a lui Wyclef, livrând, spun martorii la eveniment, cel mai prost solo de trompetă din istorie. Wylceaf Jean a fost ultimul care s-a alăturat și restul…e istorie. Așa a luat naștere The Refugee Crew, pe scurt, Fugees. Hill și Wyclef erau focul și gheața (au și fost împreună), Pras a fost lipiciul care i-a ținut la un loc.

Multe trupe și mulți artiști sunt direct legați de cei trei Fugees: Akon a cântat cu ei cu vreo 10 ani înainte de a fi descoperit de restul lumii, Destiny’s Child au fost făcute staruri de Wyclef, același Wyclef despre care Bob Dylan a spus că și-ar fi dorit să fi existat în anii ’60, pentru a putea cânta împreună. Dacă tot nu mă credeți, vă las aici un clip cu Drake băgând niște rap pe piesa ‘Ready Or Not’. Da, Drake, când avea 8 ani.

Nu, nu e un album perfect. Nici succesul lor nu a durat mult, și e mereu un ușor aer de tragedie când vorbești de Fugees, dar când o auzi pe Lauryn cât de frumos cânta…