Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.
Tema săptămânii este poezia în vers alb. Așteptăm poeziile voastre pe statmajor@guerrillaradio.ro până marți, 1 iunie, ora 14, iar miercuri vom anunța cine a câștigat premiul oferit de Mabo Cafe: un set constând în 3 pachete de cafea de specialitate și un tote bag.
Poezia de mai jos este una dintre finaliste.
***
– ce-ai făcut mă, de ce ai dat în el?
doar atât am avut curaj să-i spun bărbatului
ce avea o sirenă movalie pe antebraț,
o sirenă cu sâni imenși
tatuată în închisoare,
fiindcă bărbatul cu sirenă movalie
își ucisese tatăl în tinerețe și
acum luase un par dintr-un gard
și l-a rupt de spatele câinelui și
eu am văzut
prin niște ochi neputincioși de 14 ani
întreaga întâmplare și-am vrut să
pun mâna pe un bolovan
și să-l arunc spre țeasta
bărbatului cu sirenă
dar mi-a fost frică,
mi-a fost prea frică
era o amiază clocotită de vară și mirosea
a corcodușe putrezite și câinele a rămas
scheunând de durere cu spatele rupt lângă
o margine de drum și
bărbatul cu sirenă a plecat
nepăsător
și eu am fugit acasă
învălmășit de emoții pe care
nu le înțelegeam și-am închis
obloanele să ascund lumina
dar durerea câinelui rămăsese în mine
și când norii au ascuns
stelele nopții am căutat
niște otravă de șobolani
peste care-am turnat
niște lapte într-o cănuță cu porumbei
și m-am dus la câine
peste acea margine de drum
încă mai era umbra în umbră
a bărbatului cu sirenă movalie,
parul rupt și câinele care încă
mai respira
ultima
liniște
l-am mângâiat pe cap
i-am cerut iertare
și ne-am înțeles din priviri
atunci când i-am pus la bot
cănuța cu porumbei
și el a băut cu încredere
și-apoi a închis ochii
sub palma mea, așa cum ai închide
ușa unui suflet
m-am simțit la fel de ucigaș
precum bărbatul cu sirenă,
am luat câinele în brațe și l-am
îngropat
făcând o groapă cu același
par care-i rupsese
spatele și m-am gândit că
sub pământ stă și se sufocă
de fapt sirena bărbatului și
o dată cu ea
și el
și mi-a fost teamă iar
de gândul meu
și-am început să fug
și venise clipa dimineții
și coborând în goană niște trepte
de ciment
m-am împiedicat de golul din mine
și piciorul drept s-a rupt
cu un trosnet scurt
ca de par
priveam vinovat cerul albastru
și n-am fost în stare să fac nimic
așteptând ca pe antebraț
să-mi apară o
sirenă movalie
