– Dom’ psiholog, nu mai merge…
– Ce nu mai merge?
– Căsnicia…, nu știu, cred că suntem incompatibili, eu și soția mea…
– Ei, ce să zic…, incompatibili, ce problemă mai e și asta? Chiar aveți timp să observați dacă sunteți compatibili? Nu aveți serviciu? Treabă? Chestii, socoteli?
– Ba am, dar seara…
– Ce seara? Când ajungeți acasă nu sunteți rupt? Nu vă culcați?
– Ba da, dar mai ne uităm la o știre, la un film… apoi, știți, mai discutăm, ne mai împingem unul în altul…
– Vă-mpingeți unul în altul? De ce? N-aveți loc? Luați o canapea mai lată! Iar discuțiile cu soția, ce să spun… ăsta-i deja lux, să discuți cu soția. Eu când ajung acasă, fie soția nu-i acasă, fie doarme buștean. Asta dacă ajung acasă, că nu se întâmplă prea des. Ultima dată când m-am întors de la un simpozion din Bruxelles, am prins-o cu altul.
– Vai de mine, îmi pare rău!
– Mai scutește-mă, dom’le, cu reacțiile astea clișeu! Vai de mine, vai de noi! N-a fost nicio problemă, fiindcă ăla, altul, mă prinsese și pe mine cândva cu nevastă-sa, care era prietenă cu nevastă-mea. Așa că am râs cu toții și am ciocnit! Asta-i adevărata compatibilitate, să te compatibilizezi cu tine însuți și să-i lași și pe ceilalți să se compatibilizeze cu cine vor ei. Clar?
– Clar, dar…
– Dar din dar se face rai! Gata! Următorul!
