La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Dacă ai fi câștigătoarea/câștigătorul titlului de Miss/Mister Univers, cum ar suna discursul cu care ai reușit să înhați trofeul?
Concursul s-a încheiat ieri, 24 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 25 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Mulțumesc juriului și celor care m-au votat!
Nu am pregătit niciun discurs pentru că, trebuie să vă mărturisesc, nu am crezut nicio clipă că voi câștiga. Sunt atâția oameni frumoși în jurul meu încât socotesc faptul că am câștigat o simplă întâmplare. În timp ce vă vorbesc mă întreb, astfel, ce a făcut ca eu să fiu preferat altora și, chiar, ce este frumusețea și de ce există astfel de concursuri în care oamenii apreciază cele mai frumoase lucruri?
Nu merit în mod special să fiu azi pe scenă înaintea voastră. Asemenea vouă, sunt tot un călător în amurg, pe câmpia întunecată, cum spunea Arnold. Nu celebrul Mr. Univers care m-a precedat acum mulți ani, ci poetul. Fiecare dintre noi iubește, dorește, se bucură, se teme, plânge și suferă. Toți suntem roadele bucuriilor și tristeților noastre și modelăm lumea după acest chip.
Dacă toți avem anumite preferințe și judecăm diferit valorile, de ce există totuși un consens aproape general atunci când apreciem drept „cel mai” frumos, bun, drept un lucru oarecare? Ce ne face pe noi, oamenii, să acordăm premii doar anumitor realizări, iar pe altele să le ignorăm? Și de ce există această dorință de a aprecia la superlativ și a răsplăti pe cel mai bun?
Poate că ne raportăm la ceva. Întotdeauna vor exista criterii: chipul cel mai simetric, proporțiile cele mai potrivite, muzica cea mai armonioasă, literatura cea mai valoroasă. Dar, până la urmă, cine hotărăște ce e și ce nu e valoros? Există un criteriu obiectiv sau totul ține de opinia publică, de consensul general într-un anumit timp istoric? Mă gândesc că, dacă totul ar ține de gustul trecător, atunci nu ar trebui să ne mai placă azi lucrurile frumoase ale Antichității sau ale Evului Mediu. Muzeele nu ar exista decât ca simple curiozități ale trecutului și totul ar fi o chestiune de apreciat doar acum și aici. Dar sunt unele lucruri pe care le admirăm și chiar ne raportăm la ele după sute sau chiar mii de ani, ca fiind cele mai bune. Democrația este și azi considerată cea mai bună formă de guvernare, deși a apărut în Grecia antică; Fidias, Praxiteles sau Michelangelo încă reprezintă maeștri de neegalat în sculptură. Ce face, deci, frumosul frumos în ochii oamenilor, peste timp?
Kalokagathia. Nu, nu v-am înjurat, este doar idealul Antichității grecești, principiul după care s-au ghidat toți artiștii și majoritatea filosofilor de atunci. Acest ideal presupunea ca frumusețea fizică să fie completată de virtute. Cuvântul înseamnă frumos și bun. Ne întâlnim cu acest ideal în viața noastră atunci când dorim să avem un partener de viață frumos la chip și bun la suflet. Când apreciau un lucru văzut sau auzit, anticii îi cercetau și structura interioară, nu numai aparența prezentată simțurilor. Zâmbind, mă gândesc că discursul câștigătorilor noștri este o probă finală susținută în afara concursului, o reminiscență a celor de demult, atunci când trebuia să dovedești că frumusețea ta nu e un joc al întâmplării, ci se îmbină cu valoarea personală la care și tu ai muncit.
Dacă judecăm astfel o persoană sau o creație umană, întrebarea de la început se adâncește. Dacă există și un astfel de criteriu intern, care nu se vede, atunci de unde provine această apetență pentru desăvârșire? De ce suntem însetați de modele frumoase și bune în același timp? A conspirat Universul pentru a ne sădi, neuronal, această dorință? Vine oare din preistorie, când cel mai bun era culegătorul sau vânătorul desăvârșit, cel puternic dar și doritor să împartă cu alții prada lui? Sau este un ideal de neatins și noi premiem pe cel care doar se apropie, cumva, de el?
Mίster-ul de azi vă propune, deci, rezolvarea unui mistér. Idealul există sau e creat de noi?
Dacă despărțim frumosul (sau ceea ce ni se pare nouă că e frumos) de bine vom fi înlănțuiți de ceea ce azi credem că e plăcut și la modă, vom fi sclavii unei imagini trecătoare, precum cei din peștera lui Platon. Legați de perete, ei premiau pe cel mai bun ghicitor de umbre. Discursul meu este și pentru cei tineri, pentru cei care n-au cunoscut alte modele decât din cărți second hand și din filme scoase la comandă. Chiar azi, acum când vă vorbesc, se naște sub ochii noștri o generație sensibilă, fragilă și inteligentă, dar instabilă și extrem de influențabilă. Așa cum îi vom crește ne vom pregăti viitorul. Modelele pe care le imprimăm în mințile lor, asemenea peceților în ceară, ne vor conduce viața ce va veni. Noi suntem, astfel, făuritori de viitor. Frumoși sau urâți, buni sau răi, curajoși sau lași, suntem modelul celor care azi se uită la noi și ne vor imita.
Tot un antic, Pericle, ne-a lăsat un discurs în care amintește că secretul fericirii e libertatea și secretul libertății e curajul. Vom ști să fim frumoși și buni, fericiți și liberi? Răspundeți singuri. Știu că puteți, altfel n-aș fi vorbit despre idealuri, ci doar despre frumusețea trecătoare a acestei lumi.
