Poate că acest subiect a unit comunitatea Guerrilla mai mult decât a reușit oricare altă temă propusă până acum.

Toți avem amintiri neprețuite, păstrate în sipete ferecate cu șapte lacăte și păzite de un balaur. Dintre ele, cele mai scumpe sunt din Vremea în care. Atunci când cineva a împărtășit cu ceilalți o rețetă a copilăriei a dăruit oamenilor o parte din el, căci e tare greu să deschizi cuferele alea! Unele chei s-au pierdut, altele au ruginit…

Să guști din cineva, metaforic vorbind, să simți ceea ce simt alți oameni, reprezintă cea mai înaltă formă de cunoaștere posibilă: experiența directă, nemijlocită, comuniunea. Acest lucru însă impune și o uriașă, covârșitoare responsabilitate. Odată ce ai unit niște oameni care ți-au dăruit ceea ce aveau mai scump, ce faci cu ei?

Niciun gust nu vine singur în amintire, nici gustul gurii, nici cel al ochilor, nici al urechii. Gustul aduce cu sine Timpul și Memoria și declanșează emoții pe care le retrăiești ca Atunci, când erai fericit, fără griji sau dimpotrivă, ca atunci când erai rănit și singur. Și astfel, rememorând gusturile sau fugind de ele, ne modelăm viitorul. Majoritatea oamenilor ar vrea să călătorească în copilărie. Uneori, dorința e atât de puternică încât orice amintire evocată ne scoate din noi pentru o clipă și suntem, din nou, la începutul vieții. Acesta însă nu e doar trecutul. El poate fi și un viitor în care toți vom fi, sufletește, fericiți copii.

Vă dați seama ce lume ar putea fi?

În toate culturile lumii, a împărți mâncarea cu cineva reprezintă, pe lângă ospitalitate și generozitate, adevărata natură umană. Omul poate fi lup pentru om, infernul pot fi ceilalți, așa cum spun pesimiștii gândirii. Dar o familie și niște prieteni adunați în jurul unei mese reprezintă cu adevărat umanitatea, omul care e ca o mamă pentru alt om și-l hrănește cu ceea ce are mai bun.

Acuma, să zicem că acest site este masa zilelor noastre, unde fiecare a adus și a pus în comun ceea ce are mai bun, ca să dăruiască și celorlalți. Trebuie să aduc și eu ceva, un gust ce-mi pune pe față chipul copilăriei.

Ei bine, nu am.

Nu, nu m-am născut adult. Am copilărit și eu frumos, cocoțat în cireșul bunicilor, am mâncat cu sufletul toate aromele care acum revin în amintire. Dar, odată, pe când am crescut și am uitat toate gusturile începutului, părerea de rău m-a făcut să-mi doresc, la fel ca voi, să fiu din nou copil. Și atunci m-am speriat cu adevărat, pentru că nu-mi mai aminteam nicio rețetă a bucuriei. M-am speriat că voi rămâne mereu om mare, pentru că Memoria refuza să-mi dea înapoi Timpul Acela.

Și atunci când copiii mei au venit, rugându-mă să le pregătesc ceva bun, nu am putut decât să mă rog să-mi simt din nou pe buze copilăria, ca să pot să le dau și lor gustul, pentru viitor. Nu mai știu ce am gătit dar, la sfârșitul mesei, le-am spus:

– Știți cum ziceam cu bunica mea după ce terminam de mâncat?

– Nu, tati, dar de ce, trebuie să zicem ceva?

– Păi… pentru că mâncarea nu e doar mâncare, e un dar care vine de undeva. Cum zicem când primim ceva frumos și bun?

– Mulțumesc!

– Bravo! Bunica m-a învățat să zic după masă: „Sărut mâna pentru masă și mulțumesc lui Dumnezeu!”

– Tati, pot să zic „Sărut mâna lui Dumnezeu și multumesc pentru masă?

– E bine și așa.

Mulțumim, Guerrilla! Gătește ceva din amintirile noastre!

………………………………………………………………….

La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Care este pentru tine gustul copilăriei? Și v-am încurajat să ne trimiteți și rețeta, acolo unde este cazul.

Concursul se încheie duminică, 3 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 4 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

George se califică din nou în finală cu textul de mai sus.