La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a unsprezecea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ce te face să rămâi om într-o lume a tehnologiei?
Concursul se încheie duminică, 7 octombrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 8 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
George ne-a trimis, din nou, unul din textele finaliste.
***
Nimic nu ar fi arătat unui observator, oricât de atent, faptul că IZY (Interractive Zoetic Youth) era o mașină. Vorbea, râdea și mânca precum un om. Mă rog, ceea ce știm noi despre om nu se mai aplica acelui timp. Diverse implanturi prelungeau viața până se uza interfața creier-om-mașină și, când se întâmpla asta, omul bionic se transfera complet în banca virtuală de memorie. Un fel de nemurire visată de miliarde de oameni cândva era azi realitate.
IZY nu era singurul din specia sa. O specie exorbitant de scumpă, un droid uman, posesor al unei inimi naturale, clonate, așteptându-și noua personalitate odată cu sfârșitul carcasei celui care și-l comandase încă din timpul vieții. Genetica și robotica se întrecuseră pe ele însele și rezultase IZY. Era integrat încă de la începutul funcționării într-o comunitate umană, pentru a-și forma deprinderi sociale, deprinderi memorate și stocate pentru a-l primi pe noul „locatar”.
IZY era grădinar. Parcelele grădinilor urbane din megatropole erau mai prețuite decât aurul în acele timpuri. Verdele natural era un privilegiu al bogaților. Doar câțiva oameni aveau acces în grădini și plăteau pentru asta sume de negândit. De aceea, un grădinar bun și discret era greu de găsit și majoritatea erau droizi precum IZY.
În ziua aceea, care avea să fie și ultima dintre cele trăite conștient de personalitatea lui IZY, grădinarul nostru încerca o nouă grefă de trandafir. Deși bionice, bătrânele bogătașe își păstraseră romantismul străbunicilor și preferau culorile vii și parfumurile suave ale trandafirilor. Nu auzi pașii vizitatorului, dar știu dinainte că îl căuta cineva. Vibrațiile solului subțire îl înștiințaseră.
– Ce faci, prietene?
– Salut, supraveghetor James! IZY se ridică în picioare, zâmbind.
– IZY, azi vei primi un alt nume. Era propoziția menită să reseteze mental droitul, în urma programării neurolingvistice a creierului bionic. Încă de la ieșirea din fabrică, cei ca IZY așteptau transferul de memorie al celor care îi comandaseră. Așteptau și se pregăteau.
– Mă bucur, supraveghetor James! E o zi deosebită.
– Bine. Schimbă-te și coboară în laborator.
Peste câteva minute, IZY se afla în nișa minusculă rezervată fiecărui droid. Deși arătau și se comportau precum oamenii, droizilor nu le era îngăduit un spațiu normal de activitate. Erau, totuși, roboți, iar terenurile construite aveau prețuri astronomice și erau doar pentru oameni. În semiîntuneric, IZY se schimbă de haine și privi o clipă în oglindă. Trăsăturile îi erau perfecte, dar zâmbetul caracteristic droizilor se stinse pentru o fracțiune de secundă. Închise ochii și buzele i se mișcară aproape imperceptibil în ritmul bătăii inimii. Senzorii și camerele omniprezente nu putură detecta nicio anomalie. Oricum, toți supraveghetorii erau în laboratorul principal, ocupați cu pregătirea transferului de memorie.
IZY intră în laboratorul de transfer purtând pe chip același zâmbet caracteristic. Se întinse lângă complicatele aparaturi, în timp ce asistenții cupalu cablurile la creierul său și reglau detaliile tehnice ale transferului. Personalitatea ce se transfera tocmai sosise de la banca de memorie, pe un mini-implant. Vechiul om fusese un magnat al bio-energiei, o personană aprigă și destul de antipatică până și pentru oamenii calmi ai acelui timp. Gurile rele spuneau că era și un militant înverșunat al invaziei altor lumi, deci un războinic fără scrupule, un mercenar cu averea câștigată prin violență.
Transferul se desfășură fără probleme, doar globii oculari ai lui IZY se mișcaseră puțin haotic sub pleoape, preț de câteva secunde. Când deschise ochii, se încruntă și strigă către asistenți:
– Gata? Abia vă mișcați, fiare vechi ce sunteți! Scoateți-mi firele astea odată! Mai repede!
Asistenții schimbară o privire rapidă, semnificativă. Noua personalitate se manifesta plenar, magnatul își ocupase droidul cu succes. Vechiul IZY nu mai putea fi găsit nicăieri în acel creier bionic, zâmbetul blând dispăruse. O cută verticală se ivise pe fruntea netedă, între sprâncene.
Lângă ușa laboratorului așteptau oamenii de încredere ai magnatului. Familie nu avea, muriseră cu toții de câteva zeci de ani.
– Aici erați? Sunt gata rapoartele pe care le-am cerut ieri?
– Stimabile…
– Niște netrebnici, asta sunteți! Credeați că durează…ahhh! Magnatul își duse mâna la piept, asistenții care îl sprijineau chemară medicul. Dar omul-mașină își revenise deja.
– Plecați, nu am nevoie de medic! A fost doar o palpitație ușoară.
– Dar știți, procedura standard…
– Plecați odată! Magnatul urlă către medic, cu ochii ușor bulbucați. Nu am nevoie de nimeni! O carcasă împuțită! Mi-au dat un corp defect, ah, cum o să-i dau în judecată!
Ieși în grădină, însoțit de oamenii săi. Dădea din mâini și vorbea tare, câteodată țipa către cei de lângă el. Deodată se opri brusc, văzând șirurile de trandafiri. Se îndreptă spre ei, se aplecă și rupse unul cu mișcări neîndemânatice. Îl duse la nas și inspiră parfumul puternic.
Închise ochii și, pentru o clipă, zâmbetul lui IZY îi cuprinse chipul. Inima îi bătea acum ușor, buzele i se mișcau imperceptibil, urmând parcă silabele unei rugăciuni pe care el nu o spusese niciodată înainte. Se întoarse către însoțitorii săi.
– Ce discutam mai devreme?
