George Săhoțeanu / Lucrurile cu adevărat importante

Mai există azi valori profunde, de bază sau totul poate fi relativ? Numiți și un model, pentru voi, care personifică acele valori sau unul care le contestă existența.

Cam așa ar suna tema propusă de mine. Măi Guerrilla, cum ne tot provoci tu să gândim și să ne amintim, de aceea te iubim! Na, că a ieșit o rimă, să ai stimă!

Global, dar și local, sociologii și psihologii spun că e foame mare. Și de pâine, în unele zone, dar și de modele – cam peste tot. Oamenii, în special tinerii, sunt în derivă pe bune, nu ca în serialul omonim. Adoptă modele de unde pică, adică de oriunde și orice, iar uneori aleg niște mizerii și, uite-așa, ne rostogolim iar pe panta alunecoasă a istoriei.

Guerrilla, niste oameni s-au strâns în jurul tău. Sunt personalități diferite care vin după muzică, după umor, după spiritul tău tânăr. Toți își doresc ceva care să-i motiveze, să-i uimească, să-i poarte înainte și să-i unească. Însă valorile profunde, alea de sub poleială, sunt puține. Dacă mai sunt. Eu cred că da. Așa că, modelând minți și spirite, dragă radioule, și urmând deviza dintr-un jingle de-al tău: „La unica radio con cojones”, acceptă și tu provocările noastre. Unii vor scrie despre tată, despre mamă sau despre Samuel L. Jackson. Alții, despre Dumnezeu. Cele ce ne influențează cu adevarat viața sunt puține. Inghețata, poveștile, vacanța, amintirile din copilărie sunt frumoase, dar mă gândesc să scriem și despre lucruri mai de esență. Despre lucrurile cu adevărat importante, cele care unesc și fac diferența.

Restul îl întâlnim și în altă parte. Cam peste tot, în eter.

……………………………………………………………………………

La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Propune o temă pentru concursul Vocea Ascultătorului. Despre ce ai vrea să scrie toți cei care participă la concurs? Justifică-ți propunerea. Pentru a intra cum se cade în noul sezon, am mărit miza. Alături de premiul deja consacrat, cea mai bună temă propusă va reprezenta prima provocare al celui de-al treilea sezon.

Concursul se încheie dumincă, 15 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 16 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

George ne propune una din temele finaliste.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine