La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Care este bucket list-ul tău?

Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 6 mai.

Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.

***

Începuse ploaia şi vântul durea mai tare decât de obicei. Îşi înfăşură înfrigurat gulerul zdrențuit în jurul gâtului şi privi spre cer. Era întunecat şi mut, nepăsător cu apa care curgea din el şi cu oamenii peste care se întindea. Aşa credeau toți, așa credea și el. Începu să tremure de frig. Cel mai greu era atunci cand ploua. Cartonul de sub el se înmuia repede şi hainele murdare se udau şi miroseau urât. Oftă. Tremuratul crescu în intensitate, pe măsură ce apa îi pătrundea prin haine. Mai era şi foamea. Veșnica foame a tuturor celor vii.

În noaptea aceea rece, tremurând de frig şi ciupit de păduchi, visase pâine. Albă, cu coaja rumenă, scoțând aburi, aşezată pe o masă lungă la care stăteau mai mulți oameni. Unul dintre ei, care avea chipul cel mai luminos dintre toți, se întorsese spre el şi îi dăduse o bucată mare de pâine şi un pahar plin. „Mănâncă!”, îl îndemnase. Apoi adăugase: „Bea!”. Nu apucase să simtă gustul pentru că se trezise. Ciudat, dar nu îi mai era foame, deşi se culcase cu o senzație de sfâşiere în stomac. Privi din nou spre cer. Alături, oamenii treceau grăbiți. Niciunul nu se uita la el, avea darul de a fi nevăzut pentru celelalte inimi. Cu timpul, se obişnuise. Cel mai greu îi era atunci când, devenit brusc vizibil, devenea şi ținta batjocurii. Cheflii de ocazie, băieți şi fete de bani gata sau chiar oameni de afaceri spilcuiți îi aruncau bancnote legate cu gută de pescuit şi i le trăgeau de sub nas, îl trezeau din somn noaptea stropindu-l cu bere, îl loveau sau îl scuipau de-a dreptul în față, râzând copios. Câteodată, râsul lor îi amintea de râsetele de altă dată, auzite acum de undeva departe, din altă lume, în care avea o familie şi prieteni…Nimic nu poate rezista însă nebuniei. Accidentul stupid care îi răpise familia dusese şi la răpirea minții lui de către forțe întunecate care o țineau prizonieră. Atunci când îşi amintea acele râsete râdea şi el. Avea un râs trist, de nebun. Chiar şi batjocoritorii se retrăgeau atunci, înspăimântați.

Ploaia se opri, dar se lăsă frigul. Tremuratul devenise cronic de multă vreme. Din cauza lui nu putea nici măcar să adoarmă. Alinarea somnului vecin cu moartea îi era, și ea, interzisă. În timp ce zgomotele străzii se domoleau şi oamenii se grăbeau să întâmpine marea sărbătoare a acelei nopți, bietul cerşetor nebun se pregătea să moară. Mintea îi era stăpânită de gândul visului, de visul gândului, ultima lui dorinţă: o bucată de pâine aburindă şi paharul de vin pe care le văzuse cu o noapte înainte…Simți cald în palmă şi deschise cu greu pleoapele. Zări un chip zâmbitor, ca prin ceață. Un afacerist în costum, nuuu! Veniseră să-l umilească din nou! Îşi acoperi fața cu dosul palmei şi gemu încet, aşteptând lovitura. „Nu te teme! Linişteşte-te!”, i-a spus străinul. „Bea asta ca să te încălzeşti!”

Sorbi băutura fierbinte, dar stomacul nu mai putea înghiți, deja, nimic. „Bietul de tine! Ce pot face ca să te ajut? E ceva ce îți doreşti cel mai mult, acum?” Cu ultimele puteri, murmură: „Pâinea, pâinea, vreau…și copiii” Ploaia porni din nou, căzând peste ochii lui larg deschişi. Un zâmbet îi împodobea fața. Ultimul. Omul în costum, având chipul luminos dintr-un vis, îi închise ochii şi şopti: „Adevărat îți spun, azi vei fi cu mine în rai!”. Îl ridică în brațe şi plecară împreună prin ploaie, pe mijlocul străzii acum liniştite.

Clopotele sunau vestind Învierea.