La începutul săptămânii am lansat prima temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 5), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Imaginează-ți că lucrezi la Radio Guerrilla. Cum arată o zi de muncă pentru tine?
Concursul se încheie astăzi, 20 ianuarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 21 ianuarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Sunt Geo de la curățenie.
Dorm în radio, nu pentru a impresiona sau pentru că nu am casă, ci pentru a-mi face treaba la timp, corect şi complet. A, şi pentru că se poate: în mansardă sunt locuri destule pentru un pui mic sau mare de somn. A-ți face treaba la timp, adică înainte de cavalcada Matinalului, nu e o chestie uşoară.
Mă trezesc pe la 4 a.m. şi, după ce mă lovesc în întuneric de ceilalți colegi care dorm prin radio și încasez primele înjurături ale zilei, dau fuga după flori proaspete şi cafea. Nu cafea din aia la plic, nuuuu! Într-un radio, cafeaua este un lichid vital, cu semnificații aproape mistice. Deci, se cumpără din locuri speciale, mirosite doar de cunoscători. Fac vreo trei căni mari, de filtru şi vreo două ibrice (de aramă) cu cafea pe stil vechi. Florile le aşez pe birourile fetelor, dar nu aşa, oricum. Ar fi o mare greşeală! De exemplu, lui Teo îi plac trandafirii parfumați. Aşa că, în sezon, am grijă să păstrez o rezervă din grădina proprie, doar pentru ea. Toate colegele primesc, fiecare, floarea preferată. Sigur, pentru a face asta zilnic nu îmi ajung banii din salariu – am uitat să menționez că muncesc doar pentru salariul minim pe economie pentru că am copii, altfel aş munci pro bono – şi atunci mai vin cu bani de acasă, din salariul soției. Şi ea e fan Guerrilla şi îmi înțelege pasiunea.
Lângă flori, aşezate câteodată după un model Ikebana propriu, fetele găsesc din când în când şi câte un mic catren, ori un haiku, ori un simplu răvaş de plăcintă cu un text haios sau romantic, după firea fiecăreia. Uneori, textul se publică. De ce? Regula numărul unu: orice femeie trebuie să zâmbească dimineața. Acum soția mea se încruntă pentru că pe ea o supăr, de obicei, dimineața.
Cu colegii băieți e puţin mai dificil. E dubios să le zâmbesc mereu şi să le duc flori. Aşa că le mai fac rost de sticle cu diverse licori, în timpul liber (mereu, de fapt). La serviciu fac doar curățenie lună, ca la mine acasă. Mixerul, căştile şi laptopurile sunt complet aseptice dimineața, după ce îmi termin rondul. Mai schimb o părere despre filme, teatru, cărți şi muzică (de obicei cu George, Alex sau Sorin Faur) în timp ce dau cu mopul ori spăl vasele la bucătărie. Îi țin pe toți la curent cu meniurile cârciumilor şi pizzeriilor din jurul radioului. Uneori mă trimit chiar să fac pe cobaiul, încercând noutățile culinare din zonă, pe banii mei. Chiar dacă mi se face rău după experiment, nu o arăt. Scriu doar ok sau pas în meniuri şi ei știu ce să comande.
Din când în când mai scriu câte un text scurt pe care îl semnează Mitoş, omul sisific care trebuie să scrie zilnic pe site (credeați că el scrie singur toate lucrurile alea despre filme, psihologie sau nihilism roz?). Dar ăsta e secretul nostru. Am de la el un bonus extra-salariu: îmi dă moca toate emisiunile vechi de la Planeta Moldova, pe care le vând pe piața neagră.
Tot pe piața neagră (a muzicii) mai fac un ban cinstit cu Nic care, atunci când e bine dispus (rar) şi observă că exist îmi dă să vând acolo muzica cel mai şi cel mai greu de digerat pentru profani. Cu Sorin Badea mă înțeleg cel mai bine dintre toți, cu excepția momentelor în care se mai taie la câte un deget și umple baia de știință, iar eu trebuie să curăț după el. Din când în când mai facem schimb de cărți: el îmi dă despre astrofizică iar eu despre Aristotel, primul astrofizician. Lui Petru i-am făcut două păpuși mari din două mopuri vechi, reprezentându-i pe Dragnea și pe Cioloș. Cu ele a avut cel mai mare succes la public înregistrat vreodată. De Șerban mă feresc, pentru că mă bate la cap să cânt live, la perie cu galeată, la Nesemnații. Apoi tot el râde de mine.
Cel mai dificil lucru pentru mine este gestionarea relației cu şefii. Bine, problema principală este că nu ştiu exact care sunt şefii. Unu, pentru că sunt mulți cei care au acțiuni în Guerrilla şi doi, chiar şi ăia cu mai multe acțiuni se îmbracă şi vorbesc precum cei care nu au deloc (acțiuni), de nu mai ştii ce să crezi: pe cine să perii, pe cine să înjuri (in petto)… Uneori, după vreo şedință furtunoasă, în care îi aud (de dincolo de geamul pe care îl spăl) strigând expresii care spuse pe post ar conține multe biiiip-uri, le servesc drept cal de bătaie sau țap ispăşitor. Adică, pe scurt, încasez şuturi în dos după ședință pentru că: e mizerie în bucătărie (nu e, dar nu pot comenta pentru că iubesc radioul şi nu vreau să mă dea afară), nu e apă suficientă în dozator (e plin, dar… idem), nu mai e cafea proaspătă (tocmai am făcut… ibidem), plouă, e caniculă, pe Dobro l-au făcut goarnă din nou sau Mitoş şi Iulian au fost înjurați live. Chestii minore, oricum. Pe toate le rezolvă, bătrâneşte, Liviu Mihaiu, care ne bagă în biiiip pe toți, indiferent de problemele pe care susținem că le avem. Mai fac şi gafe, dar rar de tot. La ultima am băgat-o pe mânecă atunci când am spus „Sărut mâna!” pe scări unui invitat de-al Carlei, care s-a supărat pe mine. Mi-a părut rău, pentru că domnișoara Teaha este o bomboană (roz) de fată iar zâmbetul colegelor e sacrosant, asa ca i-am luat o cutie cu bomboane (tot roz) ca să mă revanșez.
La sfârşitul lunii, Cezar și Adrian, păstorii finanțelor îmi explică scurt de ce am primit doar 100 de lei din salariul cuvenit: „Atât meriți!”. Cam asta e viața aproximativă la Guerrilla a băiatului de serviciu (în grila de salarizare sunt trecut menajeră, că aşa e-n tenis şi în nomenclatorul de meserii).
Încă ceva. Deviza: „Guerrilla suntem toți, cei care gândim la fel” e falsă. Nicăieri nu am întâlnit oameni care să gândească mai diferit decât aici. Ceea ce ne leagă e mai tare însă decât ceea ce ne desparte: adevărul și iubirea de radio.
P.S.: Pe unele de mai sus le-am făcut deja, deci am schimbat puțin lumea. Aștept restul, dacă și voi.
