La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a șaptea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dacă România ar fi un film produs la Hollywood, care ar fi scenariul și ce actori ar juca în el?
Concursul se încheie astăzi, 2 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 3 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul lui George este unul din textele finaliste.
***
Chiar dacă filmul e produs la Hollywood, aș vrea ca scenariul să fie scris de trei români care să-l și regizeze. Ei sunt printre puținii români cu valențe de neîntrecuți povestitori în imagini, adevărate Șeherezade autohtone: Radu Jude, Tudor Giurgiu și Cristian Mungiu. Lor le încredințez misiunea de a cânta patria.
Bun, acum să vedem cine joacă. Niște anonimi, actori de teatru, căci filmul nu are efecte speciale făcute cu computerul pe ecranul verde; e un film serios, sobru, fără valuri de sânge, nici sex nu se prea vede. Acesta din urmă există, e chiar și puțin pervers, dar nu se observă pe ecran; de aceea ne trebuie niște maeștrii ai regiei precum cei de mai sus.
Filmul. În primul cadru apare un puști de vreo 15-16 ani, frizat modern și tatuat, care se chinuie să taie un brad gros și înalt. Topor sau drujbă, nu contează. Bradul cade cu zgomot și vedem în imaginea următoare cum puștiul îndrumă un tractor ce trage un cablu de oțel înfășurat în jurul ciotului de brad. După sforțări repetate ale motorului, rădăcina e scoasă și camera se oprește asupra ei: e imensă. Desfăcând o bere, adolescentul bea cu sete, epuizat, transpirat. Ia apoi o canistră de benzină și dă foc rădăcinii. Pe fundal, în tot acest timp, nicio muzică. Regizorii noștri sunt maeștri ai atmosferei noir pe care vor să o transmită publicului român, deci la început nu e nevoie de coloană sonoră. Scena următoare: având ca fundal focul imens aprins cu rădăcina bradului, într-un amurg care trece spre noapte, pe ecran apare titlul filmului: Our true history. Începe muzica: tobele ritualice nebune din debutul piesei Ratamahatta a celor de la Sepultura. După câteva secunde, atunci când intră brutal și chitarele, fundalul se estompează și camera ne arată scena următoare: o bătaie cu bâte și pietre între două grupuri de neanderthalieni îmbrăcați în blănuri și piei de animale, o bătaie pe resturi de oase și carne în genul celei din Odiseea spațială 2001 a lui Kubrik. O bătaie violentă, tot pe piesa celor de la Sepultura, care continuă coloana sonoră. Să mă ierte regizorii că le-am spus în ce manieră să filmeze, știu că ei pot mai bine decât Kubrik! Se termină bătaia, se termină și piesa de fundal.
Scena următoare: o legiune romană în marș, cu stindardele de luptă desfășurate, într-un peisaj românesc de munte, mirific. Deodată, sunt atacați cu o ploaie de bolovani. Panică, se regrupează repede în formațiuni de luptă mai mici, se strigă ordine rapide, dar…nu apare nimeni. Un centurion pleacă în recunoaștere și se întoarce cu un grup mic de prizonieri daci. Veșminte de epocă, steagul șarpe-lup, cușme dacice, tot tacâmul. Numai că…sunt beți morți. Când generalul roman îi interoghează, ei izbucnesc într-un hohot de râs homeric și le arată romanilor cerul, apoi cu gesturi largi, întregul peisaj, într-un gest de ofrandă.
Următorul cadru: un șantier roman în care se observă oameni disciplinați care construiesc un castru și un drum pietruit, în timp ce generalul călare – îmbrăcat cu armură strălucitoare și cu panașul fluturând – zâmbește într-un colț al imaginii, privind lucrătorii.
Scena următoare, arc peste timp: un burg transilvănean de secol XVIII. Muzică clasică pe fundal, forfotă comercială, camera filmează o piață aglomerată în care se vorbește tare, se râde, se vinde si se cumpără, se aud strigăte în maghiară și în germană. O patrulă călare a armatei habsbugice în costume de paradă trece ușor prin piață. Iese din cadru, camera îi urmărește și, ieșiți din cetate, se întâlnesc cu un grup de țărani cu opinci și straie populare românești, foarte murdare și rupte. Bărbații poartă căciuli țărănești din blană de oaie, femeile au broboade. Grupul lor se dă într-o parte de pe drum ca să facă loc patrulei călare. Țăranii se descoperă respectuos, femeile își lasă ochii în pământ. Râzând, soldații privesc disprețuitor spre ei și vorbesc tare în germană, apoi râd. Pleacă în galop. Un țăran bătrân scoate o ploscă, soarbe o gură zdravănă, se șterge cu mâneca la gură și scuipă cu obidă în urma patrulei.
Scena următoare, altă epocă: contemporaneitate, aeroportul Otopeni. Îmbulzeală mare, bărbați și femei, tineri, unii cu copii în brațe, se înghesuie sub panoul Plecări. La o măsuță, într-o cafenea de lângă mulțime, doi piloți stau de vorbă. „Unde plecă ăștia?” „Afară”, răspunde celălalt. Zâmbește și face semnul cu mâna care indică furatul: „la muncă, unde să plece”. Râd amândoi.
Ultima scenă: pista aeroportului. Puștiul de la începutul filmului, cu ochelari de soare, căști peste urechi, mestecând gumă, cu o geantă sport într-o mână și pașaportul în cealaltă, merge spre avion. Se suie pe scara de acces și, înainte să intre înăuntru, lângă stewardesă, se întoarce spre pistă și scuipă cu zgomot guma. Tablou final: avionul urcând spre cerul albastru și cuvintele: The End.
V-a plăcut? „Și văzând zorii zilei sosind, Seherezada, sfioasă, tăcu.” O poveste într-o poveste, cadru oriental. Bine, bine, dar ce e cu cutia din titlu? E cutia lui Skinner, behavioristul. Un dispozitiv care are înăuntru un șobolan și o manetă sensibilă (trigger) care, când e atinsă, eliberează înăuntru o mică recompensă alimentară. La început din greșeală, apoi din ce în ce mai des, șobolanul declanșează mecanismul pentru a primi recompensa. Asta e lumea lui, cutia, în care trigger-ul își face treaba condiționării și șobolanul e fericit.
La mulți ani, România! La mulți ani, neamul meu! Scoateți capul din cutie!
P.S. Chiar dacă nu v-a plăcut prea mult, filmul va obține numeroase premii internaționale, vestice și estice.
