La începutul săptămânii am lansat prima tema a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: „Ești ceea ce gândești” – ce ești?”
Concursul se încheie mâine, 24 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de luni, 25 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
George ne-a trimis din nou unul din textele finaliste.
***
Sunt un nimic. Un grăunte de praf călător prin infinit, un fir de iarbă legănat de vânturi fără sfârșit în imensitatea locurilor fără ecou. Sunt o satelit rătăcitor în adâncul nopții, un punct minuscul așteptând și dăruind lumină din ceea ce primesc. Dacă gândesc ceva, mă înalț cu mintea de parcă aș fi creat lumea. Cad și mă ridic agățându-mă de aer, până găsesc un sprijin căruia nu îi mai dau drumul. Dacă simt un fior, creez și eu infinitul altor fioruri și al altor trăiri. Dacă am fost lovit, lovesc și eu și pot dărâma lumea, sau pot alege să iert și să zidesc din nou. Nu sunt ceea ce gândesc, căci nebunii sunt și ei oameni, uneori mai oameni decât cei raționali. Nu sunt ceea ce simt, căci simțurile ne înșeală de atâtea ori: nu poți trăi ca un daltonist sau ca un afon perpetuu, sau ca un mirositor de hormoni care își pierde, periodic, rațiunea. Sunt un zero lăsat în afara lumii de un matematician genial care, dacă mă adaugă la sfârșitul demonstrației, rezolvă toate necunoscutele lumii. Sunt ceea ce mă văd în inima celorlalți, cei care sunt nu infernul, ci cheia paradisului meu. Sunt cel ce desfide logica, omul paradoxului, născut dintr-o afirmație și trăind în negare. Sunt picătura care umple toate universurile, trăind însă doar într-o posibilitate de a ploua a unui nor imaginar.
Nu mă consider buric de lume, ci mai degrabă un deget mic de la picior, fără de care orice trup își pierde echilibrul și desăvârșirea. Tot ceea ce am gândit se arhivează în spațiul neprins al minții pe care nimeni, niciodată, nu a putut să-l înțeleagă. Gândul nisipului, al stelei, al ierbii, al zero-ului, al picăturii, al degetului mic este gândul de a fi, cândva, mare și mult, de a fi munte, galaxie, savană, mulțime, ocean, gândul de a fi trup întreg împreună cu ceilalți.
Sunt gândul de a fi, dar nu sunt doar gând. Eu sunt mai mult decat atât, sunt și trup gândit, și minte încarnată, sunt cuvânt și dorință și iubire, sunt țărână cuvântată și muncită cu mâna, sunt praful care alcătuiește munții și apa ochilor ce spală păcatul de a nu crede că sunt ceea ce sunt, de a nu vedea ceea ce văd, de a nu gândi ceea ce inima îmi spune să gândesc. Trăiesc cu dorința de a fi, mor cu speranța de a învia. Sunt cuvânt din Cuvântul care mi-a spus să fiu. Sunt fiul tatălui meu care m-a iubit, copilul mamei care mi-a dat viață, dar nu sunt doar atât. Sunt cel care este asemenea Celui care l-a zidit, sunt posibilitate sau refuz, sunt om și am fruntea orientată în sus, deși uneori mă târăsc. Sunt cel care se ridică, se îndreaptă și merge mereu spre final.
Nu pot gândi mai mult decât un pic afară din mine. Primesc ca să dau, dau ca să am. Sunt un egoist al lipsei de sine, un nimic ce poate fi totul. Sunt viu, dar nu sunt viața și tot ceea ce am am primit. Sunt fiul lui Dumnezeu după dar. Sunt, la fel ca tine, un om. Încerc să devin Omul.
Sursă foto cover aici.
