La începutul anului am demarat un proiect foarte drag nouă împreună cu Dumbrava Vlăsiei. Un loc de poveste, unde natura întâlnește arhitectura modernă, unde liniștea întâlnește comunitatea, unde aerul pe care îl respiri are alt miros, chiar și alt gust. Un gust al armoniei complete.
Concursul Imagine Dumbrava Vlăsiei s-a adresat arhitecților/echipelor de arhitecți sub 30 de ani cu drept de semnătura, care au propus un proiect special: o casă construită pe muzica ascultătorilor Radio Guerrilla. Cum sună casa în care te simți acasă? Trebuie să sune minunat, deoarece după aproape 300 de proiecte înscrise și multe etape de jurizat, proiectul câștigător va fi construit în parcul rezidențial Dumbrava Vlăsiei în maximum un an. Și cineva va locui acolo, o familie se va legana în somn pe acordurile unei muzici frumoase, acorduri ce vor fi zidite în pereți.
Grădina cu camere este numele proiectului câștigător. Iar povestea ei spune așa:
“O casă gândită astfel încât să dea senzația celui care o va locui că natura pătrunde înăuntru, că spațiile se deschid, în vreme ce casa însăși își strânge camerele laolaltă eliberând două circumstanțe ale pământului pe care se așează: curtea de primire și grădina împrejmuită cu gard viu. De la acest concept original au plecat creatorii proiectului câștigător al concursului de arhitectură Imagine Dumbrava Vlăsiei, „Grădina cu Camere”. Lansat la începutul acestui an din credința într-o viziune modernă și sănătoasă asupra arhitecturii, dar și din dorința de a susține tânăra generație de arhitecți, acest concurs unic pe piața din România a fost primit cu mult interes de aceștia, astfel că a însumat 277 de înscrieri, 83 de proiecte depuse, 9 finaliști și, desigur, 1 câștigător.
Echipa autoare a proiectului câștigător, „Grădina cu Camere”, ales pe baza voturilor juriului și ale publicului, îl are drept autor principal pe Cosmin Georgescu și co-autori pe Alexandru Cristian Beşliu, Laura Cristea, Cosmin Gălăţianu, Horia Munteanu. „Concursul Imagine Dumbrava Vlăsiei a fost pentru noi un prilej să ne readunăm la discuții și schimburi de povești despre profesie și școala de arhitectură”, povestesc tinerii arhitecți. „Avem un <<background>> comun, o moștenire profesională ca de breaslă, căpătată, desigur, de la niște buni maeștri/profesori/mentori… poate că aici este chiar lucrul esențial care ne face compatibili și complementari ca echipă – modul similar, sedimentat în timp, de a vedea și gândi arhitectura, atât ca profesie/meserie, cât și ca învățare/școală, dar și spiritul critic/auto-critic. Avem reflexul de a interoga temele cu care ne confruntăm, în special în cadrul competițiilor de arhitectură. Nu de puține ori am fost puși în situația de a privi mai degrabă înapoi decât înainte atunci când printre exigențele temelor de proiectare s-au enumerat <<inovația>>, <<noutatea>> sau <<sustenabilitatea>>… considerăm că tocmai această privire înapoi este cea care te proiectează înainte, către proiect”, mai spun aceștia.
De ce au ales un nume atât de poetic pentru proiectul lor? Explicația vine tot de la tinerii arhitecți din echipa câștigătoare. „Am hotărât destul de repede să păstrăm, ca preexistență și precedență, locul gol, grădina, elementul care a devenit pivotul întregului proiect. I-am spus „Grădina cu camere” pentru că grădina și camera reprezintă, în mod fundamental, însăși locuirea la curte. În situația dată, casa își strânge camerele laolaltă eliberând două circumstanțe ale pământului pe care se așează: curtea de primire, o piațetă minerală deschisă și incinta, o grădină împrejmuită cu gard viu. Astfel, locuința devine secvența intermediară între cele două și se raportează la propria-i logică interioară, o aglutinare densă de încăperi în proximitatea grădinii, un cumul de camere într-un sistem cartezian dens cu legături labirintice, care dau seamă lucrurilor <<ferecate>> ale locuinței, dormitoarele cu dependințele lor sau spațiile tehnice, lăsând în afară camerele nobile ale casei: locul de luat masa și bucătăria, recuperate de grădină și livingul decuplat de la teren și așezat deasupra (piano nobile). Aparent neorientat, labirintul își rânduiește, în mod riguros, camerele pe direcțiile sale transversale în șase septuri cu deschideri și înălțimi diferite în funcție de lucrurile pe care le adăpostesc. În consecință, expresia casei rezidă în propria-i interioritate”, explică echipa câștigătoare a concursului.
„Grădina cu Camere” este proiectul ce urmează a fi implementat în cadrul complexului rezidențial Dumbrava Vlăsiei și primește și marele premiu în valoare de 15.000 de euro. Decizia a fost una grea și pentru cei patru membri ai juriului – Adrian Soare de la Cumulus, Horia Bălan de la Dumbrava Vlăsiei, Claudiu Guta de la VPP și Adrian Popescu de la Radio Guerrilla – tocmai pentru că în competiție au fost prezentate multe proiecte foarte bune. „Am descoperit cu bucurie în cadrul acestei competiții multe proiecte foarte bune și un câștigător care ne-a convins nu numai cu ideea și viziunea despre arhitectură, ci și cu modelul de echipă care stă în spatele său. Au fost mulți tineri specialiști talentați – semn că meseria aceasta e pe mâini bune – care au răspuns cu entuziasm și idei originale demersului nostru de a susține creativitatea în arhitectură”, e de părere Horia Bălan, Project Director Dumbrava Vlăsiei.
Toate proiectele finaliste din concursul Imagine Dumbrava Vlăsiei pot fi văzute în cadrul unei expoziții deschise publicului larg la Nod Makerspace până pe 5 iunie. Programul de vizită este următorul: luni-vineri 10:00-19:00, sâmbătă 12:00-20:00. Expoziția a fost inaugurată în prezența juriului, a echipei Radio Guerrilla, a arhitecților de renume, dar și a echipelor participante. „I-am cunoscut pe cei care au stat în spatele acestei competiții după anunțarea proiectelor finaliste și ne-a făcut o deosebită plăcere să-i reîntâlnim, alături de o bună parte din ceilalți participanți din cadrul competiției, la expoziția de la MATER – Biblioteca de Materiale. Am fost plăcut surprinși să ne găsim cu toții (investitori, juriu, câștigători) la fel de nerăbdători și entuziasmați să începem „Grădina cu camere”. Suntem bucuroși să luăm parte la întemeierea proiectului Dumbrava Vlăsiei și suntem convinși că acesta va fi nu atât un <<exemplu de bună practică>> în peisajul arhitectural al țării (cum s-a tot spus de multe ori, pe bună dreptate), cât un <<laborator de arhitectură>> și, de ce nu, un studiu de caz similar cartierelor-manifest moderniste din Europa secolului trecut: Weissenhofsiedlung (Stuttgart, Germania, 1927), Hansaviertel (Berlin, Germania, 1961)”, ne-au transmis entuziasmați câștigătorii concursului de arhitectură.”
Toate cele 83 de proiecte înscrise în acest concurs pot fi văzute live aici.
Aia e arhitectura?
Din trecut!
Voi nu aveti ce sa faceti cu banii?