Homarii antidepresivi

Citesc pe tren din 12 Rules for Life.

Dacă un homar e îndrăzneț sau timid depinde de două chimicale: serotonina și octopamina. Un homar cu multă serotonină și puțină octopamină va fi obraznic, dominant și va avea o postură relaxată, pe cât poate asta un homar. Dacă un homar fricos este expus la serotonină, va avea curaj să înfrunte chiar și foști învingători în luptă cu el.

Oamenii, în caz de depresie, sunt expuși la antidepresive, adică în principiu la inhibitorii de reabsorbție ai serotoninei. Pe scurt, într-un arc al evoluției, Prozacul îi înveselește și pe homari.

7 comentarii
      Marius

      Nu este. Incearca sa dovedeasca ca ierarhiile construite de oameni nu sunt de natura socio culturala cum sustin postmodernistii/ feministele radicale/ neo-marxistii ci sunt de natura biologica. Iar in sensul asta da homarul drept exemplu – sistemul nervos al homarului este atat de similar cu cel al omului, in ceea ce priveste pozitionarea ierarhica, incat anti depresivele functioneaza la homari. Iar specia umana are un stramos comun cu homarul, ne-am despartit de ei in termen evolutiv cu circa 350 milioane de ani in urma.

        mitz

        Exact. Acelasi lucru l-au sustinut si nazistii despre rasa alba, ariana, si lumea le-a sarit in cap ca nu e bine sa conduca lumea dupa precepte biologice si de rasa. Au existat programe de eugenie si in Suedia, chiar si in SUA, nu inteleg de ce s-a renuntat la ele.

    Adrian

    Foarte bună cartea. Recomand. Se găsește și ca audio book pe Audible.
    Interesantă partea cu homarii, dar cred că sunt părți mult mai interesante în carte care meritau să fie menționate.

    ion s

    Cu spatele drept si spunand adevarul o sa lupti cu feministe si SJW dupa ce citesti cartea? 😀

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine