În luna mai a anului acestuia, așteptarea a luat sfârșit. După ce pe www-eu au circulat zeci de meme-uri în care se “aștepta noul album Arctic Monkeys” de către scheleți, octogenari ș.a., în anul de grație 2018 a răsărit pe piață Traquility Base Hotel & Casino. Fanii extaziați, toată lumea în picioare, ropote de aplauze, artificii, tot tacâmul. Mișto nume, sinceră să fiu. Nu sunt fană a acestei trupe, dar când văd un copywriting bun, nu pot să nu mă sesizez.

Acum că mi-am aranjat părul, hainele și tot ce mi s-a mai deranjat de la încasarea roșiilor, ouălelor și altor asemenea acareturi virtuale aruncate după această declarație blasfemică (da, chiar vorbesc serios, nu ascult de regulă Arctic Monkeys, cam la fel cum nu am văzut nici măcar un singur episod din Urzeala Tronurilor), vă prezint videoclipa melodiei care dă numele celui de-al șaselea album de studio al trupei britanice. Mișto nume, chiar mișto. Și v-o prezint pentru că am auzit-o des aici, în timp ce lucram eu cuminte la calculatorul din redacția Radio Guerrilla, pe scaun, cu un picior sub mine, fără să deranjez pe nimeni, fără comentarii, nici măcar când intră Bogdan pe ușă, debitând salutări de ziua bună și vulgarități alăturate în mod fascinant în aceeași propoziție. În fine, melodia faină de tot, parca nici nu sunt ei, îmi place și mie, așa că dă-i cu search pe Google și ce să vezi – neoane, spirit Stanley Kubrick-ian (tocmai l-am inventat, e în regulă), odă anilor disco, imagini cu un vibe retro, Alex Turner ăla peste tot, haios în rolul de gazdă a hotelului, îți dă sentimentul că ești cumva în povestea macabră creionată de Eagles acum hăt mulți ani.

Serios acum. E chiar frumos, merită trăit. Și cine știe, poate o să mă mai uit la câteva clipuri de-ale lor și până scot următorul album, am câțiva ani buni la dispoziție să devin fan.