Ia-mi orice, dar nu-mi lua muzica

Acum câteva ediții, v-am prezentat videoclipul pentru melodia Breezeblocks a celor de la Alt-J. Pe repede-napoi. De fapt, pe încet înapoi, dar tot pe de-a-ndoaselea. Acolo, povestea începea cu scena crimei și se termina cu motivul, sau mai bine spus cu începutul poveștii, care lăsa loc de multiple interpretări.

Astăzi, aduc în fața ochilor voștri videoclipa Take Everything a artistului Greg Laswell care, folosind același calapod, se derulează invers. Diferența majoră, în afară de firul narativ, bineînțeles, este faptul (extrem de interesant, după părerea mea, care-i umilă, așa cum propăvăduiește credința că ar trebui) că regizorul Otto Arsenault a filmat întregul clip folosind tehnica unui singur cadru, în timp ce Laswell, împreună cu restul figurației, și-au “jucat” rolul mișcându-se înapoi prin platou. Adică efectul de backwards nu se datorează post-producției, ci talentului persoanelor implicate de a se mișca ca și cum s-ar derula timpul, fără să creeze mari daune sau să se accidenteze. N-avem cum să știm asta, desigur, dar facem și noi niște presupuneri, optimiste, că așa-i frumos. Mai mult decât atât, Arsenault l-a pus pe artist să învețe cum să cânte melodia de la coadă la cap, un truc pe care apoi acesta l-a folosit și în cadrul concertelor. Cool, nu?

Haideți să vedem ce-a ieșit. Și s-o trăim.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine