Real sau virtual, dracu’ mai ştie diferenţa.
Am ajuns la Black Mirror sezonul patru. Ceva deosebit (de îngrijorător)! E clar că acest serial, ca multe alte lucrări SF de calitate, este şi un avertisment în legătură cu viitorul tehnologiei, ridică întrebări despre inteligenţa artificială, robotică, arme din viitor şi ce ar mai putea rămâne din relaţiile interumane. E un serial care, după părerea mea, continuă cu mare succes tradiţia lansată de Kubrick cu Odiseea Spațială 2001, dar vine la pachet şi cu nişte paranoia. Uneori reuşeste să fie chiar înspăimântător, fiindcă anumite episoade nu par doar credibile, ci şi destul de logice, în sensul unei posibile evoluţii. Mă refer de exemplu la primul episod din a patra serie.
Se numeşte USS Callister, iar în primul moment am exclamat wtf, fiindcă a început ca un soi de Star Trek de prin ’69, ultra vintage cu iz de naftalină. Şi tocmai asta-i faza, fiindcă după intro, chestiunile se mută în “realitate” unde totul devine “foarte psihanalizabil” şi chiar merită un studiu despre declanşarea şi dinamica dictaturilor din viitor şi despre vieţile secrete ale tartorilor cibernetici.
Mă opresc aici. Încă n-am văzut celelalte episoade din seria patru, dar primul e super tare, nu-l rataţi!
