Despre neclintire și alte faze.

Și dacă vom ajunge de la o societate expansionist-consumeristă la una non-invazivă, marcată de ”neclintire dinamică”? 🙂 A nu interveni deloc și nicăieri, asta va fi provocarea fundamentală. Desigur, numai după ce vom stoarce totul din intervenționism, expansiune, asimilare și consumism. Momentan, suntem la grădi, grupa mare, ne dăm în cap, ne ciordim jucăriile, ne păcălim, ne prefacem că nu ne prefacem, ne hăhăim când e de plâns și invers.

Acum altă fază… odată ajuns sus, pe culmea pentru care ai muncit pe rupte, te bucuri repejor, eventual te bați cu pumnul în piept, dar apoi, ori cobori, cât nu s-a făcut noapte și frig, ori escaladează mai departe, dacă mai e ceva de escaladat. Vorba aia: să ajungi pe vârful Everestului e doar începutul unui chinuitor și complicat drum înapoi. Cică vreo 80 la sută din decesele de pe Everest se produc la întoarcere. Desigur, dacă de pe vârful Everestului ar mai fi o scară în sus, în continuare, spre vidul cosmic, evident că s-ar găsi un alt Messner, care ar urca mai departe, spre imposibilitatea plămânilor și a creierului.

Încă o fază… dacă evoluția înseamnă adaptare, hai să amenajăm o micro-maternitate în vârful Everestului. Nou-născuții ar crește și ar face la rândul lor copii, tot acolo, în vârf de munte, iar apoi nepoți și tot așa, până vom ajunge la o generație obișnuită cu oxigenul rarefiat. Iar pentru generația aia, undeva în viitor, marea provocare va fi să urce fără oxigen și mai sus, la 15-20-25 km. Și dacă am face in stratosferă un oraș suspendat, ca insula plutitoare din animația lui Miyazaki, peste alte câteva generații, vom ajunge să respirăm cu furtuni magnetice și aurore boreale. Faptul că noi nu ne imaginăm ființe inteligente care respiră doar ioni sau muoni, e problema noastră.

Și ultima fază: Dacă ceața are conștiință? Bineînțeles că într-o zi se va demonstra și asta 🙂