Voi, ce vă credeți azi stâpâni ai lumii,
De ce uitați de unde ați plecat?
De ce distrugeți pe unde călcați?
Si creierul ce v-a fost dat de ce-l abandonați?
Călcați pe umerii naturii, ce nu vă lasă în abis,
Cu toate astea, fără gânduri, natura o măcelăriți.
Vreți dezvoltare și construcții peste tot
Cu ce folos, vă întreb, daca vine un potop?
Uitați- vă în jurul vostru, pe ce e totul susținut,
Pe ce trăiți și faceți banii ce vă orbesc necontenit?
Cum cumpărați natura dacă de voi se va sătura,
Și tot ce ați construit milenii de mâine s-ar îneca?
Treziți-vă din somnul negru ce vă întunecă gândirea!
Luptați și voi cu natura, ce susține omenirea!
Bucurați-vă de viața ce o dată o primiți!
Si nu mai distrugeți casa, în care și voi trăiți!
Foarte profunde versurile! Poezia e un îndemn la trezire pentru ceea ce înseamnă Mama Pământ!
Felicitări, Corina!!!
Multumesc frumos – Teodora, Anca Bogdan, Cristian, pELo……așa este, un îndemn la trezire și mă bucur că am reusit să transmit mesajul. Cristian, cu durere în suflet nu pot să spun decât că ai foarte mare dreptate….Eu sincer pe toate traseele cu probleme aș pune camere ascunse fototrap (pot colabora aici pentru fonduri toti care vor o lume mai curata + primariile + institutiile importante + politia+ mediu etc) si aș amenda usturator pe toti care lasă mizerii…iar dacă nu plătesc amenda să nu le mai fie oferit nici un serviciu din partea instituțiilor, indiferent de nevoie ! Solutia nu este sa tot aruncăm bani pe campanii de igienizare, iar după câteva zile totul e la loc….solutia e sa îi prindem și să luăm măsuri împotriva celor care aruncă după ce s-a igienizat o zonă. Din păcate însă…cred că oamenii cu inițiativă sunt prea încolțiti de interesele financiare ale altora :(…..păcat…mare păcat.
Un îndemn de a gândi verde. Versuri născute din preocuparea pentru bunăstarea naturii, casa noastră, a tuturor.
Împrejmuite cu sârmă ghimpată următoarele:Plaja sălbatică Vadu,refugiile de pe drumurile de munte unde ne oprim să admirăm frumusețea de la înălțime și unde aruncam ambalajul pe jos după ce ronțăim ceva,iar însoțitorul nostru cutia de la o bere,ar trebui s-avem interzis pe poteci de munte unde pantofarii cară peturi cu bere la 2.5L ,auzi ce tâmpenie să bei 2,5Lde bere in timp ce te bucuri de priveliște sau de euforia ce te cuprinde din cauza berii,le cară pline și le este greu să le care goale înapoi,vezi drumul din Bucegi-cabana Piatra Arsă -Babele unde toate tufele de jnepeni sunt pline cu astfel de mizerii.Ne vom vindeca vreodată? Cine oare poate să-mi răspundă?
“[…] Because poetry and butterflies demand equal time […]”
[Norman Nawrocki]
:}