Indie folk cu Villagers – concert acustic, în premieră la București

Proiectul indie folk irlandez Villagers va cânta pentru prima dată la București săptămâna aceasta – vineri, 15 noiembrie, după ora 20, la Control Club – într-un show acustic special, din turneul de promovare pentru cel de-al șaselea album de studio al trupei, That Golden Time, lansat la începutul acestui an.

În deschidere: artistul autohton Paul Tihan (indie poetry rock din Iași)

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Dublinul are o lungă tradiție literară, iar de când Conor O’Brien a adoptat numele Villagers, cântărețul-compozitor-instrumentist-dramaturg s-a alăturat acestui club exclusivist cu un repertoriu bogat, profund și divers.

Foarte apreciată de critici, trupa Villagers a câștigat premiul Choice Music al Irlandei, a fost nominalizată pentru premiul Mercury al Marii Britanii, iar Conor O’Brien a primit două prestigioase premii Ivor Novello pentru compozițiile sale.

Al șaselea album de studio al trupei, That Golden Time, lansat în mai 2024 de către Domino Records, subliniază angajamentul neclintit al lui O’Brien față de un amestec unic, nuanțat, literar și melodios de folk, pop și rock, care a i-a atras aprecieri de la colegi de breaslă precum Paul Weller, Elvis Costello, Damon Albarn și Guy Garvey.

 „Pentru mine, That Golden Time are o voce interiorizată, atât de mult încât aproape mi-a fost imposibil să las pe altcineva să intervină, ajungând până la punctul în care l-am mixat singur”, spune O’Brien. „Este probabil cel mai vulnerabil album pe care l-am făcut. Am cântat și înregistrat totul în apartamentul meu și, în cele din urmă, spre final, am invitat oameni să participe. Dar visam mereu la ornamente și aranjamente, astfel încât nu aș fi putut niciodată să fac un album solo complet minimalist”, spune artistul.

Turneul acustic de promovare pentru noul album ajunge săptămâna aceasta și la București – vineri, 15 noiembrie, după ora 20, la Control Club – prilej pentru Conor O’Brien să-și încânte fanii români cu un setlist de piese acustice din întregul repertoriu Villagers.

https://wearevillagers.com/

“This is O’Brien’s finest collection of melodies yet, reflecting candour, tenderness and pathos with no bare polemic to disrupt the intimate tone.” – Mojo

“An intriguing new chapter in the Villagers story that will reward listeners who spend some real time unwrapping it properly.” – Clash Music

“O’Brien at his best on the Eno-ish lullaby “First Responder”, where strings and lap steel drift in like a summer breeze.” – Uncut

Villagers

Paul Tihan este un artist din Iași aflat într-o călătorie acustică neșlefuită care aduce la lumină gândurile și experiențele sale. În termeni muzicali, Paul și-a categorisit proiectul drept indie poetry rock. După ce a primit aprecieri pentru albumul său de debut lansat independent, Din noile căderi am să adun tot zborul (2024), Paul Tihan revine cu un nou single și videoclip, Linii subțiri.

Paul Tihan – Linii subțiri (video) : https://youtu.be/l_Y1KOnUYik

Concertul Villagers + Paul Tihan este organizat de Control Club cu sprijinul OneDay. Program : 20:00 acces / 20:30 opening act: Paul Tihan acustic / 21:15 Villagers acustic

Biletele, la prețul de 100 de lei, sunt disponibile online pe Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-villagers-control-club), în rețeaua partenerilor Eventbook și în seara evenimentului, la intrare.

***

Cântat de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine