În urmă cu câteva zile, în drum spre casă, stăteam pe scaunele din spate ale tramvaiului I cu un coleg și vorbeam nimicuri desprinse din viețile noastre de liceeni. “Avem temă la chimie?”, “Crezi că-mi pune absență dacă nu vin la economie?”, “Ai apucat să citești «Sărmanul Dionis»? Pe mine m-a durut capul de la nuvela asta…” și am tot continuat așa.

“Mie chiar îmi place mesajul de pe tricoul tău”. Am rămas nedumerită pentru câteva secunde – nu-mi aminteam să mă fi îmbrăcat cu ceva interesant în dimineața zilei respective. Privind în jos, am revăzut tricoul meu bleu, ce are o mica emblema albă în partea stângă, reprezentând cuvintele «Give a damn», sub care se afla desenat celebrul peace sign. Am zâmbit discret – mereu mi-a plăcut să cred că sintagma aceasta se referă la opusul faimosului “I don’t give a damn”, întâlnit mult prea des la generațiile tinere.

În ultimul timp, am avut sentimentul că nouă ne pasă mult prea puțin, legat de orice. Mai exact, mă refer la faptul că acum este cool să părem detașați emoțional, întrucât ne face să părem liberi, puternici și stăpâni pe noi înșine. Din păcate, mi se pare că am dus-o la un nivel exagerat și am ajuns să fim mult prea individualiști : ținem cont din ce în ce mai puțin de sentimentele celor din jur, uitând că faptele noastre îi pot afecta sau chiar răni profund pe ceilalți.

Facem parte dintr-un fenomen numit „fiecare pentru el”, însă ce este cel mai trist este că știm asta și continuăm să o facem – neglijăm prietenii sau familia în detrimentul urmăririi dorințelor noastre, nu reușim (uneori nici nu dorim) să legăm relații solide cu alte persoane fiindcă ne e frică să nu sfârșim prin a rămâne răniți, alegem să nu îi ajutăm pe ceilalți din comoditate (e bine să stai în banca ta și să privești, nu-i așa?).

Anumite detalii au început deja să mă deranjeze – moda de a părea serios, în același timp cu un oarecare aer de superioritate, în pozele pentru Instagram, la pachet cu descrieri care trec de limita adjectivului empowering și susțin ideea că pe cont propriu suntem mult mai bine, că nu avem nevoie de nimeni, că nimic nu ne poate răni. Dacă simți să scrii asta, este perfect, până la urmă trebuie să ne exprimăm, dar am văzut și persoane care fac asta doar de dragul trend-ului, care nu îi prind bine. De ce a devenit o modă să arătăm că nu avem sentimente și că nu ne atașăm de alți oameni când, de fapt, cu toții facem asta și este perfect normal?

În mod sigur, toate acestea au început din dorința noastră de a ne acorda nouă înșine mai mult timp, de a ne autodescoperi și de a evolua, însă am ajuns mult prea pasivi, mult prea detașați de ceea ce ne înconjoară.

Firește că fiecare vrea să aibă grijă de el însuși prioritar și nu e nimic rău în asta. Partea negativa vine odată cu nepăsarea și cu atitudinea indiferentă, ambele fiind mult prea des întâlnite atât în oamenii de lângă noi, cât și în noi înșine.

Cristiana Marcu, clasa a 11-a, Colegiul Național Mihai Viteazul