Incredibilă întâmplarea ce mi s-a întâmplat zilele trecute, musai să vă povestesc!
Eram la un pahar de apă minerală, în care turnasem vreo două pahare de vin, privind cu ochii larg deschiși către Marea Neagră, de pe terasa casei mele aflate la granița dintre Sectorul 1 și Sectorul 2. Pe internet curgeau poze cu oameni îmbăiați în valurile mării și valuri de șampanie, soare, nisip, fustițe și bermude colorate, veselie maximă în viața online. Cumva, gândindu-mă la mare, mă simțeam foarte mic, eșuat pe o terasă în deșertul București, unde părea că nu rămăsese țipenie de om.
Cum meditam eu, întrebându-mă ce caut în viața mea, visând la un meduz și o meduză dansând macarena pogo în Vama Veche, sună telefonul și aud o voce tânără și prietenoasă:
– Bună ziua, îmi cer scuze pentru deranj, sper că îmi veți acorda câteva momente, Viorela Visu mă numesc, strateg în echipa de comunicare la Ministerul Culturii.
Măi să fie, m-am uitat atent în jur să văd dacă nu sunt la camera ascunsă, de când cânt pe acest pământ nu m-a căutat niciodată vreun oficial de la cultură și singurele mele contacte cu acest minister au fost diverse știri date pe la televizor.
– Domnișoară, câteva momente am cu siguranță, chiar mai multe, deoarece ca orice român mândru, astăzi sărbătoresc ziua muncii fără muncă, dar mă tem ca ați greșit numărul.
La capăt de linie, oftat prietenos:
– Domnul Gutău, nu e nicio greșeală, chiar cu dumneavoastră doream să discut și sper că veți accepta să demarăm împreună o frumoasă colaborare. Noi urmărim cu mare interes activitatea dumneavoastră, toate colegele din birou sunt îndrăgostite de vocea caldă și acordurile suave de chitară pe care le-ați lăsat în urmă, de-a dreptul superb, nu în ultimul rând în fiecare joi sorbim cuvânt cu cuvânt articolele dumneavoastră publicate pe site-ul Guerrilla. Vă asigur de toată admirația noastră și sper că veți accepta invitația de a face parte dintr-un proiect unic și extrem de benefic pentru cultura română.
De regulă am cuvintele la mine, da’ acuma nu știam ce să răspund. Domnișoara părea bine intenționată, da’ gândindu-mă la Maneluș la Minister mă bufnea râsul:
– Dragă domnișoară, eu vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, dar mă tem că nu vă pot fi de mare ajutor. Vedeți, eu fac eforturi foarte mari, zilnice, să nu îmi las Eul dezamăgit de infrastructura jalnică, legile prost făcute, minciunile, furturile și abuzurile ce ne înconjoară. Sincer, eu doresc să exist într-un spațiu apolitic, o plajă însorită, călduroasă și primitoare, numai bună pentru evadarea din banalul cotidian. E suficient balamuc politic în jurul nostru, chiar nu doresc să îl aduc și mai mult în viața mea. Îmi este de-a dreptul imposibil să mă imaginez lucrând într-un minister. Îmi pare rău dar nu văd cum aș putea să vă fiu de folos.
La capăt de linie, chicote reținute de râs:
– Of, domnule Gutău, tocmai am pierdut diurna pe următoarea deplasare, o colegă a pariat că exact ăsta va fi răspunsul dumneavoastră. Vă rog mult să îmi permiteți să vă explic proiectul nostru, sunt convinsă că veți accepta să lucrăm împreună; deși nu ne cunoaștem, ne dorim aceleași lucruri și ideile noastre sunt menite tocmai să reducă implicarea politică în cultura română.
Mda, oricum era zi de tăiat frunză la câini, nu mă grăbeam nicăieri și era și apel cu taxă inversă, prin urmare am răspuns amabil:
– Vă rog, spuneți ce aveți de spus, sunt de-a dreptul curios de inițiativa dumneavoastră.
– Vă mulțumesc foarte mult, nu veți fi dezamăgit pentru timpul acordat. Aici, la Minister, suntem o mână de oameni ce, ca și dumneavoastră, sunt complet dezamăgiți de felul în care este gestionată momentan cultura și credem cu convingere că singura soluție pentru readucerea unui echilibru in societatea noastră e o activitate susținută de gherilă culturală, prin urmare dorim înființarea unei divizii sub acoperire în cadrul Ministerului, numita ADFLDF, o echipă de oameni talentați și integri ce vor desfășura diverse activități culturale sub acoperire, complet independente, neatașate politic. Singura șansă reală de a corecta sistemul e o luptă susținută din interiorul acestuia, și credeți-mă, suntem o mână de oameni plini de bune intenții și entuziasm, împreună vom reuși.
Băi băiatule băi, eu am o imaginație bogată, da’ jur că în viața mea nu mi-am putut imagina că o să port o asemenea discuție:
– Domnisoară, sincer, sunt de-a dreptul bulversat și trebuie să mărturisesc că ideea dumneavoastră mi-a făcut pielea de găină. Totuși, ce anume înseamnă ADFLDF?!
Aud din nou la capăt de linie un oftat prietenos, tânăra se grăbește să îmi răspundă:
– Scuze, mii de scuze, suntem atât de entuziasmați de acest proiect încât uneori ne pierdem în detalii. Permiteți-mi să vă explic, noi aici în birou suntem toți mari fani Tarantino, și cumva ne-am fi dorit ca numele diviziei să fie Inglourious Basterds. Totuși, fiind anul Centenarului și deoarece este un proiect menit să vegheze asupra bunăstării culturii române, am hotărât de comun acord să îl numim ADFLDF, adică Artiști Din Flori Lipsiți De Faimă. Sper să vă placă această titulatură, noi suntem foarte încântați!
Deci așa ceva, zici că vorbeam la telefon cu sora mea geamănă, așa entuziasmat și emoționat n-am fost demult. Încerc totuși să îmi păstrez calmul și să aflu dacă în spatele proiectului se află o strategie bine pusă la punct sau doar entuziasm și idealism infantil:
– Domnișoară, sincer vă vorbesc, mi se pare extraordinară ideea voastră, dar ceea ce doriți implică costuri enorme. Pentru a revitaliza spații pseudo-culturale, precum Sala Palatului sau Ateneu, ce momentan sunt folosite pentru congrese de partid și tot soiul de manifestări ‘’artistice’’ dubioase, sunt necesare bugete substanțiale. Credeți-mă, vă vorbesc din proprie experiență, vorbim de zeci de mii de euro alocate pentru fiecare eveniment, pentru a acoperi costurile de chirie, sceno-tehnică, promovare etc. Aspect valabil pentru orice alt spațiu cultural din România, în special cele finanțate din bani publici. De exemplu, pentru Teatrul Național din Iași, de altfel una din cele mai frumoase săli de spectacol din lume, doar chiria este de 25.000 RON per eveniment. Dacă noi vom acționa sub acoperire, cine va asigura aceste bugete?!
Primesc răspuns imediat, partener de conversație cu temele facute:
– Ne-am gândit la toate aceste aspecte, stați fără grijă. Veți avea un birou complet utilat în subsolurile Ministerului, cu acces non-stop, de asemenea veți primi o indemnizație lunar, substanțială. Oficial dumneavoastră veți fi angajat în cadrul Ministerului ca și consultant producție evenimente Centenar. Credeți-mă, la ce bugete avem alocate anul acesta, banii nu sunt o problemă! De asemenea, pentru evenimentele mari, deoarece nu dorim să atragem atenția, am stabilit un parteneriat direct cu domnul Soros, care ne-a asigurat ferm de sprijinul său necondiționat. Credeți-mă, banii sunt ultima noastră problemă, avem nevoie de creativitatea și puterea dumneavoastră de muncă, vă rog din suflet să analizați atent și obiectiv propunerea noastră, împreună vom reuși!
Sincer, ce să ne mai ascundem după litere, am așteptat momentul ăsta toată viața. Să las din umbră urme e oricum specializarea mea, și numai gândul că o să am o legitimație ADFLDF mă incita teribil:
– Domnișoară, sună extraordinar propunerea dumneavoastră, mă alătur entuziast acestui proiect, cu următoarele condiții: îmi garantați contractual că această divizie nu va fi niciodată subordonată politic, că vom demara de urgență construcția unei Arene Naționale de Cultură și că începem în forță cu un prim eveniment de mare anvergură, concert Rage Against The Machine în Piața Constituției, în timp ce Dan Perjovski va desena cu lama unui buldozer zidurile Palatului Parlamentului!
La capăt de linie, hohote de râs și bucurie:
– Vai domnule Gutău, tocmai m-ați făcut să pierd încă o diurnă de deplasare, un coleg a pariat că asta va fi prima dumneavoastră propunere de eveniment! Vă mulțumesc din suflet pentru accept, vă promit ca nu veți fi dezamăgit de alegerea făcută, vom face lucruri incredibile împreună!
Nu vreți să stiți ce era în sufletul meu, ce planuri, ce idei îmi zburdau prin minte, începea aventura vieții mele, când brusc aud vocea soției:
– Mani, trezește-te imediat, trebuie să iei copilul de la grădiniță!
