Despre asta e vorba atunci când îmi place să dau play pieselor preferate. Inspir și expir muzică, versuri, genuri și beat-uri care se amestecă armonios.

Am playlist-uri pentru orice situație: pentru majorat, pentru curățenia generală în casă sau pentru condus pe autostradă. Cea mai mare audiență am avut-o la petrecerile pe care le organizam acasă pentru că mă ocupam și de sunetele care ieșeau din boxe.

În Expirat am pus muzică pentru prima dată acum doi ani, la încurajarea lui Matei și a băieților de acolo care au avut încredere în faptul că nu mă pricepeam la soft-uri și la nimic tehnic.

De atunci a devenit oarecum o tradiție a mea și a lui Matei de a ne completa în melodii și stiluri. Ne place atât de mult să punem muzică împreună încât abia îl lăsăm pe celălalt să ridice calea.

Vineri, pe la 22,00, deja eram pe scena Expiratului și încălzeam atmosfera. Erau câțiva deja strânși în Sala Compresoarelor, dar savurau altfel seara de vineri, când, cel mai probabil vii în club ca să uiți de săptămâna plină pe care ai avut-o.

Stereophonics, Jamie T, Bastille, Mumford and Sons și The Killers au umplut sala și astfel toată lumea era pregătită pentru Coldplay, Florence+The Machine, Marylin Manson, Arctic Monkeys, Bruno Mars, Pharell, The Chemical Brothers și Nirvana.

70 de piese am pus eu, deci în jur de patru ore și treizeci de minute, timp în care am cântat și am semi-dansat pe tot ce selectam. Uitându-mă în sală, m-am bucurat să văd că nu eram singură. Expiratul era plin ochi, iar cel mai mult mă bucura să îi văd pe oameni cântând și dansând cum știau mai bine, luminați de reflectoare, nu de ecranele telefoanelor.

Au fost aplauze, mâini ridicate, strigăte de fericire și ecouri ale versurilor.

Și, personal, m-am simțit ca și când ar fi fost ziua mea de naștere pentru că aproape de mine au fost cei dragi care au putut ajunge. Oamenii mei.