De trei ani circulă, atât pe internet, cât și în viața reală, povești despre teatrul sonor și despre cum el este, de fapt, teatrul radiofonic adus în era digitală, despre istorii ale vechiului cartier Uranus și relația bucureșteanului cu propriul oraș ori despre valențele mai mult sau mai puțin prietenoase ale umorului românesc. Aceste povești există sub forma a trei proiecte culturale: Teatrul Improbabil, Câini vs. Uranus și De ce râzi? și au în spatele lor un ONG care, deși a lucrat până acum din umbră, a fost promotorul tuturor acestor mișcări care au căutat constant să împingă și să jongleze cu limitele culturii: Asociația IOTA.
Odată cu perspectiva planurilor de viitor, toate proiectele se reunesc acum sub o singură umbrelă creativă și aduc în lumină scopul lor principal: să aducă oamenii mai aproape cu fiecare proiect.
De ce cultură?
De ce nu? Până la urma urmei, știm cu toții cu ce se mănâncă, căci am crescut cu ideea că ea trebuie să arate, să sune și chiar să miroasă într-un fel anume. Trebuie să fie măreață, să abordeze subiecte serioase și să folosească un limbaj distinct – pentru că așa e ea, specială. Și chiar este, tocmai datorită diversității ei.
Însă realitatea ne spune altceva. Cultura nu mai e un asset în 2024 și de cele mai multe ori e percepută ca fiind prăfuită. Parțial, pentru că se luptă zilnic cu mediul digital și tot ce înseamnă internet. Și, pe de altă parte, pentru că a rămas în urmă. Totuși, esența culturii este apropierea și nimic nu se compară cu experiența de a fi împreună într-un loc și de a trăi un moment frumos, care să ne miște – fie că vorbim despre pictură, muzică, film, teatru sau alte forme de artă.
Iar noi fix asta urmărim: să oferim cât mai multe contexte prin care cultura să devină appealing și, de ce nu, prima pe lista ta atunci când te gândești ce să faci azi, unde să mergi la date sau ce experiență să-ți oferi atunci când îți iei o zi doar pentru tine. Să facem din explorarea emoției un scop pe termen lung, nu doar un efect care să se risipească atunci când revii la viața de zi cu zi. Și cu acest gând am pornit la drum.
De ce IOTA?
România nu are o bursă de spectacole. Când termini facultatea ai puține contexte în care să te promovezi ca artist. În plus, parcă ideea de a determina schimbare și empatie în spectatori devine ceva necesar, nu doar un bonus al actului artistic. Așa simțeam la 23 de ani, când am fondat IOTA. Și proiect cu proiect, am reușit să avem și promovare artistică și acțiuni sociale și mai mereu să apropiem oamenii. Am început cu Teatrul Improbabil, am continuat cu noi producții și nu știu cum să explic… am atâtea emoții și entuziasm pentru viitor că nici nu știu cum să vă povestesc, doar vă cer atenția și încrederea. – Alexandru Ivănoiu, fondatorul Asociației IOTA.
Deși asociația a fost înființată în 2021, cu un an înainte Alexandru Ivănoiu, Ilinca Prisăcariu și Laura Fluture puneau deja bazele a ceva ce părea imposibil atunci. Să deschizi un ONG cultural în mijlocul pandemiei, când totul era blocat, părea o decizie cel puțin curioasă.
Dar imposibilul a devenit posibil, și fiecare an a adus noi idei și nevoi, fie ele artistice sau sociale. Deși proiectele erau diverse, nevoia de apropiere rămânea constantă și devenea tot mai pregnantă. Așa am realizat că avem nevoie de un spațiu comun, unde să aducem toate proiectele noastre de până acum și, mai ales, pe cele viitoare, care sunt din ce în ce mai mari și mai ambițioase. Iar acest spațiu este IOTA.
Manifesto aici.
Proiectele asociației
Pandemia a adus pe piața culturală românească primul teatru sonor independent: Teatrul Improbabil – un loc care nu avea nevoie de un spațiu pentru a aduce oamenii laolaltă. Prin cele 17 spectacole originale am reușit să stăm cu toții la aceeași masă, chiar dacă eram din orașe diferite sau chiar din părți diferite ale lumii. Fiecare stagiune aducea pe scena digitală noi și noi subiecte de care simțeam că restul lumii nu prea s-ar atinge, iar asta nu putea decât să ne entuziasmeze și să ne întărească și mai tare misiunea.
Odată cu terminarea pandemiei, am simțit cum se naște în noi o nevoie acută de explorare a propriei istorii și de o reconciliere cu lumea în schimbare din jurul nostru. După doi ani complicați, când în sfârșit am reușit să ieșim din case, ne-a lovit realitatea și încă mai auzeam câinii fără stăpân cum latră după un cămin al lor. Acest contrast puternic cu norocul nostru de a avea o casă la care să ne întoarcem ne-a inspirat să creăm Câini vs. Uranus – o inițiativă care explorează relația noastră cu orașul pe care îl numim „acasă”, pornind de la istoria eradicării cartierului Uranus din perioada regimului comunist. Spectacolul cu același nume s-a jucat cu casa închisă timp de patru anotimpuri pe terasa MNAC, pe soare, ploaie și ninsoare, dând voce frustrărilor, fricilor și nesiguranțelor locuitorilor relocați, care au răsunat tare și răspicat între Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului. Lucrul ăsta ne-a oferit încrederea că teatrul încă mai poate avea un efect puternic asupra publicului. Destul de puternic cât să îl țină timp de o oră și 40 de minute afară, iarna, la -6 grade.
Dar ne-am amintit că, indiferent de situație și oricât de greu ne-ar fi, avem în noi talentul de a face „haz de necaz”. Așa că am schimbat puțin placa și am continuat să ne explorăm trecutul, de data asta dintr-o perspectivă mai veselă. Ne-am pus în cap să cercetăm evoluția comediei din ultimii 60 de ani, urmărind parcursul ei prin ochii personajelor Bulă, Ștrul, Alinuța și Iepurașul. Și ne-am dat seama că, da, e tare să râdem împreună, dar cum ne putem asigura că o facem fără să fie inconfortabil pentru alții? Chiar e adevărat că nu mai poți face nicio glumă în ziua de azi? Următorul nostru proiect, De ce râzi?, caută să demonteze stereotipurile și discriminarea din comedia românească – pentru că experiența ne-a învățat că, deși nu mai râdem aceleași glume, tot ne putem înțelege între noi dacă ne dăm timp să ne ascultăm.
Și după ce vom fi învățat cum să râdem și să glumim într-un mod mai prietenos, ne vom întoarce la întrebarea care ne ține vii în demersul nostru: cum ne putem apropia și mai mult unii de ceilalți? Doar că de data aceasta ne vom îndrepta atenția către departe. Mai exact, către soarta prietenilor și familiilor noastre care, la finalul anilor ‘90, au plecat din țară în căutarea unei vieți mai bune. Acest gând stă la baza proiectului Poduri, care a pornit dintr-o nevoie viscerală de a depăși granițe, la propriu și la figurat. Am decis să pornim primul nostru proiect internațional cu o călătorie prin 8 orașe ale lumii unde am găsit comunități de români, pentru a le conecta cu rezidenții europeni, prin povești despre experiențele lor ca imigranți. În toamna aceasta urmează să documentăm și să împărtășim poveștile lor despre iubire, încercări, sacrificiu și de a înțelege mai bine impactul absenței lor în viețile noastre, ale tuturor.
Find us, join us
Asociația IOTA își propune ca, până la finalul anului 2024, să creeze un nou limbaj al apropierii, prin proiecte care să ducă mai departe credo-ul nostru.
Dacă îți place de noi și vrei să ne susții, poți începe prin a ne urmări pe Instagram, prin a veni la spectacolele noastre și chiar prin donații. Stay close – vom oferi curând mai multe detalii despre ce urmează să facem și unde ne poți găsi, atât prin București, cât și prin lume.
