În jurul nostru s-au înmulțit foarte cei care practică sport. Nu contează de care, nici cât sau cum. Important e să fie mișcare. A ajuns pe alocuri să fie ca mâncarea: nu contează ce, important e să n-ai burta goală. Asta face ca accidentările să nu ne ocolească pe unii dintre noi. Ăla e momentul în care te oprești, tragi aer în piept și pui mâna pe-o carte să vezi de ce ai pățit ce ți s-a-ntâmplat sau cauți un specialist care să-ți deseneze unde ai ratat poarta către succes. Unii s-au prins mai repede care-i faza și s-au pus cu „burta pe carte“ din timp. Ca să evite eventualele neplăceri.
Așa am ajuns să vedem cum se înmulțesc specialiștii în jurul nostru, dar nu știm cum să-i alegem. Rezultatele diferă de la individ la individ, de la un antrenor personal la altul. Cum îi poți clasifica, în condițiile în care sunt mai multe instituții abilitate care-i certifică? Grea alegere, nu? Și ar fi trebuit să fie simplă faza asta cu mișcarea, că doar nu e știință exactă. Ei bine, acesta e momentul potrivit în care să te evaluezi corect și să vezi peste ce etape ai sărit până în momentul de față și ce pași mai ai de făcut pentru a te poziționa corect în funcție de felul în care organismul s-a adaptat la felul de trăi pe care i l-ai dictat. E normal să vrem schimbări radicale cu rezultate rapide pentru că timpul a tot trecut peste noi și se apropie „crizele“ specifice vârstei. Dacă nu cumva asta e și motivul pentru care am (re)introdus echipamentele tehnice în garderoba noastră.
Acesta este și cel mai bun moment în care să ne dăm seama cât de important e rolul nostru ca indivizi care conștientizează că dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic și psihic implică un program de mișcare. Rolul nostru e important pentru cei din jur, însă, în special, pentru cei mici din jurul nostru, fie că sunt copiii noștri sau ai prietenilor, vecinilor, cunoștințelor.
De fapt, eu voiam să vă spun cât de important e să citești și să te informezi atunci când practici sport chiar și la nivel de amator, pentru că weekend-ul trecut am trăit un moment cel puțin amuzant, dar când am început să scriu mi-am adus aminte și de aspectele de mai sus. Care împreună cu povestea următoare creează un ansamblu. Faza e simplă: m-am dus la un concurs de ciclism de șosea la care erau acceptați doar sportivii legitimati. La finalul cursei m-am clasat pe locul 3 la categoria la care eram încadrat, deși am terminat cursa aproape ultimul. De ce? Pentru că cei care au terminat cursa înaintea mea s-au legitimat amatori, deși s-ar fi putut legitima la o altă categorie. Din acest an s-a modificat puțin încadrarea în categorie a cicliștilor, fie ei și amatori. Clasarea mea pe podium s-a produs și din cauză că nu au venit foarte mulți cicliști la cursă. E drept că mulți dintre cei care ar fi venit nu sunt legitimati. Și uite-așa, un pic de atenție la încadrarea în categorie și puțin noroc datorat neatenției celorlalți, plus lipsa altora mai buni la start, am ajuns, iată, pe podium.
Chestia asta din punctul meu de vedere este absolut greșită, deși legal e corectă. Moral, lucrurile nu trebuie să fie așa pentru că cei mici din jurul nostru ar putea lua ca reper un grăsunel de 110 kilograme care e pe podium la categoria Master. Dacă extragem din context acest aspect, nu facem decât să creăm modele greșite la care să se raporteze cei din jur. Și în ultima vreme s-a tot întâmplat asta în cadrul anumitor evenimente. S-a umplut România de campioni și s-a diluat consistența termenului. Și de unde ar fi trebuit să mă bucur că am urcat pe podium, iată-mă cu o grămadă de probleme la care caut rezolvare. Sper doar să nu vă fi încurcat foarte mult cititul acestor rânduri. Dacă vom ține cont cu toții de aceste aspecte… În fine, mai vorbim pe acest subiect după câteva cărți și câteva zeci/sute de mii de calorii arse corect.
Foto credit: Traian Olinici