Când auzi pe cineva spunând despre o piesă sau despre un album că “te adoarme”, e de rău, de obicei. Fix asta se poate spune despre opera compozitorului german Max Richter, “Sleep”, o nebunie de experiență de 8 ore care ar trebui să te facă să adormi, să stai treaz, să stai treaz doar ca să adormi apoi. Doar că în cazul lui nu e deloc “de rău” să spui că te adoarme pentru că asta-i și ideea.

N-ați auzit de Max Richter? Ba eu zic că ați dat peste el cel puțin o dată-n viață, poate prin nebuniile de reinterpretări de la Anotimpurile lui Vivaldi sau poate de prin filme și seriale, el fiind responsabil pentru coloanele sonore de la Taboo, The Leftovers, Miss Sloane și multe altele. Și mai face și muzică neoclasică, având tot felul de experimente live.

Printre aceste experimente se numără și “Sleep”, care tocmai ce și-a făcut debutul luna trecută în Statele Unite la festivalul South By Southwest, despre care am și vorbit la radio. Experimentele în muzică sunt foarte importante și poate singurele care pot ține muzica în viață la nesfârșit. Nu zic că nu e bine să ne întoarcem cu fața către trecut, din când în când, dar să nu ne facem un scop în viață din asta. Mai ales când putem avea parte de experimente care înseamnă să strângi 500 de oameni la un loc și să-i supui la un maraton de muzică ascultată de pe saltele. Da, saltele de dormit pe ele. O experiență de comunitate ad-hoc, intimă și vulnerabilă. Toate astea nu le-a făcut Richter așa, de capul lui, ci cu ajutorul unui neurolog, aducând astfel către audiență soundtrackul perfect pe care aceștia să adoarmă. A făcut și un album din experimentul Sleep, dar în care a selectat doar momentele care te fac să stai treaz, să te trezești sau să nu vrei să adormi, album pe care l-a numit “From Sleep“. Deci grijă mare când ascultați From Sleep, să nu se lase cu deprivare de somn când nu este cazul. Vă dați seama cum o să răsune acest album de la ferestrele căminelor din Regie, de prin Tei, acum că se apropie sesiunea sau vremea predărilor.

Serios vorbind, de multe ori am asociat muzica unor partide de somn. În liceu de exemplu, doar cu muzică adormeam. Mai este vorba aici și despre o invitație de a lua o pauză de la alte activități. Până la urmă, noi suntem mai mult decât niște mașini de producție, semi-automatizate și controlate de sus, și artistul încearcă să ne amintească tocmai acest lucru. Experimentul neamțului e un fel de blocaj pe super-autostrada informației pe care mergem zilnic, cu altcineva la volan. Cine mai acordă în ziua de astăzi opt ore din viață (opt ore legate) unei singure activități, pe care nu neapărat o și înțelege? Și mai e și problema deprivării de somn, de care am zis mai devreme, una foarte actuală și răspândită în societatea modernă, la care speră să găsească leacul prin muzică.

Prin “Sleep” și “From Sleep”, după cum o spune chiar el, Richter a creat o bucată muzicală care se trăiește și se experimentează și una care doar se ascultă. E o întreagă știință în jurul somnului, dar e și o parte mai intuitivă, una care vine din interior. O suită de frecvențe joase și aproape deloc frecvențe înalte, la fel cum aude de exemplu și un copil aflat în burta mamei sale. Până la urmă, toată muzica este o poveste și toată muzica are o poveste. Doar că anumite muzici sunt făcute pentru a fi trăite împreună, altele se ascultă doar în cea mai grea intimitate. Oare cum o fi să dormi într-o cameră alături de alte 499 de persoane, în timp ce se cântă muzică live? Nu, bătrânii care adorm pe la Operă, Ateneu sau Sala Radio nu se pun.

Că dormi, că stai treaz, important este să simți ceva. Și de fiecare dată când muzica ne face să simțim, se întâmplă un fenomen puternic în interiorul meu, pe care îmi e greu să-l descriu dar cred că asta înseamnă fericire și sper să o simțiți și voi cât mai des. Somn ușor?!