Ioana Streza / Vama Veche e o stare

Și începe pe peronul Gării Obor, așteptând să urci în personalul care ajunge din triaj, deja plin și pleacă – către libertate, frate! – supraplin. Dar ce contează? În jurul tău sunt oameni ca tine, oameni cunoscuți și mulți oameni necunoscuți pe care s-ar putea să îi cunoști în curând, poștind o țigară, o sticlă de alcool incert sau un cui. E simplu:

– Abia aștept să ajung în Vamă să fac o baie!

– Și apoi?

– Apoi o să pun cortul.

– Și apoi?

– Apoi o să mă las în voia Vămii. Nisipul o să fie fierbinte, berea o să fie rece, muzica o să fie tare, capul o să mi se învârtă și apoi o să răsară soarele pe Bolero și o să o iau de la capăt. O să mă îndrăgostesc și o să mă dez-îndrăgostesc, o să cunosc și o să uit și în delăsarea asta simplă și fericită cineva s-ar putea să îmi spună: “Nu mai e Vama ce a fost!” și eu o să îmi dau ochii peste cap și o să mai iau o gură de bere.

– Și apoi?

– Apoi o să treacă anii. O să mi se facă dor de mine și de Vamă și o să mă întorc. S-ar putea să iau trenul soarelui, personalul ăla nici nu știu dacă va mai exista; sau poate mașina, că e mai rapid. Când o să ajung, o să-mi bată un pic mai tare inima, o să o iau încet, ca de fiecare dată, în jos, pe strada principală, căutându-l cu privirea pe barmanul ăla mișto și pe tipa aia simpatică care făcea codițe cu șnururi colorate și cârciuma aia unde aveau cele mai ieftine shoot-uri de tequila… Și dacă nu îi voi regăsi și dacă nu mă voi regăsi, o să mă așez pe nisip și o să aștept ocazia să mă bag în seamă cu o poveste : “Ce s-a mai stricat bă Vama…“.

…………………………………………………………………………..

La începutul săptămânii am lansat cea de-a cincea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului: De ce s-a stricat Vama Veche?.

Concursul se încheie duminică, 22 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 23 aprilie.

Acesta este unul dintre textele finaliste.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine